În ultimele luni, la Judecătoria Horezu s-a instituit un haos total, iar dosare grele, cu inculpaţi cunoscuţi publicului, stagnează de o bună perioadă de timp. Asta după ce instanţa vâlceană a rămas fără o parte din personal. Mai exact, la Judecătoria Horezu nu mai sunt decât patru judecători (conform informaţiilor publice de pe site-ul http://portal.just.ro/), iar unul – Elena Lăcătuşu – este suspendat şi pensionat între timp. În acest condiţii şi ţinând cont că numărul de dosare este enorm, magistraţii sunt nevoiţi să amâne cauze importante luni în şir şi să rezolve urgenţele. Din această cauză, la sfârşitul anului trecut se vorbea chiar de desfiinţarea Judecătoriei Horezu.
Fostul primar din Măldăreşti a scăpat până acum…
Printre dosarele în care nu mai „mişcă” nimic se numără cel al fostului primarul din comuna Măldăreşti. Ionel Dragu este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de delapidare, abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, după ce a dat un „tun” în casieria Primăriei Măldăreşti de câteva miliarde de lei vechi. De asemenea, în afară de primar și asistentul social Dumitru Simionescu, în acelaşi dosar alţi 10 angajaţi ai Primăriei Măldărești, printre care și viceprimarul, au fost trimiși în judecată pentru delapidare, fals în acte, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals material în înscrisuri oficiale. Este vorba despre Gheorghe Belciu — casier, Veronica Crînguși — contabil, Ramona Elena Neagu — funcționar de la achiziții publice, Camelia Elena Andrei, Adrian Ion Voican — angajat al Asociației Comunelor, Constantin Ciocârlan — șofer, Nicolae Zăbavă — șofer, Cristian Aldea — referent agricol, Dumitru Enescu — viceprimarul comunei și Ștefan Popa.
Norocul lui Fârtat de la Horezu…
Un alt ex-edil trimis în judecată pe rolul Judecătoriei Horezu şi care deocamdată a scăpat de rigorile justiţiei este fostul primarul al oraşului Horezu, Ilie Fârtat. Cauza în care acesta este acuzat de comiterea infracţiunii de fals intelectual stagnează în instanţă de luni bune. Acest dosar a fost disjuns dintr-un altul, în care un funcţionar public a fost deja condamnat. Astfel, Ilie Fârtat este judecat încă din anul 2015, însă nici până acum magistraţii nu s-au pronunţat asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei fostului edil.
La ultimele termene de judecată, cauza a fost amânată ba că a fost grevă, ba că s-a desfiinţat Completul C4 şi s-a făcut repartizarea ciclică a dosarelor. Dar şi Fârtat face tot posibilul să-şi prelungească şederea liniştit, el apelând la tot felul de tertipuri cum ar fi neprezentarea în instanţă a apărătorului său.
Escroaca de la CEC Bank Vaideeni, nepedepsită din 2010
Tot un dosar greu este şi cel al delapidării filialei bancare CEC Bank Vaideeni. Şi aici lipsa expertizei şi desfiinţarea Completului C4 au prelungit judecarea cauzei nesperat de mult pentru bătrânii care au fost înşelaţi.
Inculpata Elisaveta Jinaru – şefa agenţiei CEC Bank Vaideeni – le-a golit conturile a 25 de bătrâni din comună. Se întâmpla în anul 2010, ea cauzând un prejudiciu de 500.000 de lei. În martie 2015, femeia a fost trimisă în judecată procurorii de caz, dosarul judecându-se pe rolul instanţei Judecătoriei Horezu. Suntem însă în anul 2017 şi cauza este departe de a fi finalizată, iar, dacă va mai stagna câţiva ani, unii dintre bătrâni poate nu vor mai avea şansa de a se vedea răzbunaţi.
Judecatorii care au ramas sunt epuizati psihic , cum poti sa desfintezi completele de judecata cand ele au un rol bine stabilit ? acum stam sa ne chinuim extrem de mult pentru niste dosare normale , pentru cele grele nu mai vorbesc .