În anul 2013, vâlceanul Iulian Enache a descoperit pe raza comunei Goleşti, judeţul Vâlcea, o comoară. Cu ajutorul unui detector de metale deţinut legal, omul a găsit peste 47.000 de monede otomane din prima jumătate a secolului al XV-lea, acesta fiind cel mai mare tezaur recuperat de pe teritoriul României până în prezent. Bărbatul a fost corect faţă de statul român, anunţând imediat autorităţile şi predând voluntar monedele către muzeu.
Pentru gestul său, Iulian Enache a fost recompensat cu suma de 10.000 de euro de Guvernul României. Numai că, între timp, monedele au fost evaluate de o comisie neutră de experţi din afara Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), stabilindu-se că recompensa datorată vâlceanului se ridică de fapt la suma de 41.690 de euro. Numai că, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale (MCIN) a emis, în aprilie 2017, un act normativ prin care interzicea muzeelor să plătească recompensa legală, prevăzută de legea 182/ 2000 pentru cei care descoperă şi predau tezaure.
Ca urmare, Iulian Enache a deschis procesul împotriva MNIR şi MCIN şi a şi câştigat în primă instanţă. Aşadar, potrivit hotărârii Curţii de Apel Piteşti, ministerul şi muzeul trebuie să-i plătească vâlceanului suma de 32.425 euro în echivalent în lei la cursul BNR la data plăţii, compusă din recompensa de 30% şi bonificaţie de 5% din valoarea tezaurului, şi la plata dobânzii legale începând cu data de 22 decembrie 2015 până la data de 9 februarie 2017.â
„Respinge apelul declarat de Muzeul Naţional de Istorie a României. Admite apelul declarat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional. Schimbă în parte sentinţa apelată, astfel: Obligă pe pârâţii Muzeul Naţional de Istorie a României şi Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional la plata către reclamant a sumei totale de 32.425 euro, în echivalent în lei la cursul BNR la data plăţii, compusă din recompensa de 30 % şi bonificaţie de 5 % din valoarea tezaurului, şi la plata dobânzii legale începând cu data de 22.12.2015 până la data de 09.02.2017. Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Cu recurs în 30 de zile de la comunicare, cererea de recurs depunându-se la Curtea de Apel Bucureşti” – se arată în minuta Curţii de Apel Bucureşti.