Bulevardul Dem Rădulescu şi un teren de la Râureni vor fi ocupate, timp de aproape o lună de zile, de trupele speciale ale NATO, care vin la Râmnicu Vâlcea pentru un exerciţiu militar de amploare. Soldaţii vor sta în oraşul nostru pe perioada 21 iunie – 24 iulie 2017, exerciţiului multinaţional numindu-se „SABER GUARDIAN 17”. Printr-o hotărâre de Consiliul Local, Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea urmează să le pună la dispoziţie militarilor NATO două terenuri. Unul dintre ele, de 1,5 hectare, este la Râureni, în punctul „porcărie Râureni”. Cel de-al doilea teren este chiar pe bulevardul Dem Rădulescu, cuprins între sensul giratoriu de la intersecţia cu str. Ostroveni şi sensul giratoriu de la intersecţia cu str. Ştrandului (DN 67).
La acest exerciţiu vor participa militari aparţinând mai multor state membre ale Alianţei NATO, printre care se numără România, SUA, Germania, Olanda etc. „În cadrul exerciţiului se vor amenaja trei puncte de trecere pe poduri plutitoare peste Râul Olt, la aproximativ 2 km sud de barajul hidrotehnic Râmnicu Vâlcea sud, pentru trecerea echipamentelor militare, iar pe terenul solicitat pentru folosinţă din punctul porcărie-Râureni, se vor realiza rampele de acces la cele trei poduri plutitoare, consolidarea acestora cu un strat suplimentar din balast. Pe tronsonul din B-dul Dem Rădulescu, cuprins între sensul giratoriu de la intersecția eu str. Ostroveni şi sensul giratoriu de la intersecţia eu str. Ștrandului (DN 67), este necesară restricţionarea circulaţiei publice în perioada 15.07.2017-17.07.2017” – precizează Primăria Râmnicu Vâlcea.