28 iunie 2017

OFICIAL! Încep LUCRĂRILE pentru finalizarea domeniului schiabil „TRANSALPINA SKI RESORT”

 

Totul a devenit oficial, începând de marţi, 27 iunie 2017, atunci când primarul din Voineasa a semnat contractul de finanţare pentru finalizarea lucrărilor la domeniul schiabil Transalpina Ski Resort. Conform spuselor preşedintelui CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, ordinul de începere a lucrărilor a fost semnat deja de edilul Năstăsescu.

„Primarul comunei Voineasa, Gabriel Sebastian Năstăsescu, a semnat, aturi de Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, contractul de finanţare pentru continuarea lucrărilor la proiectul Dezvoltarea infrastructurii de agrement, staţiunea Voineasa, proiect pentru finalizarea căruia Ministerul de Resort a alocat, la sfârşitul lunii mai, 15.000.000 lei.

Domnul primar a semnat, astăzi, ordinul pentru începerea lucrărilor, ceea ce mă bucură foarte mult, fiindcă asta înseamnă că lucrurile se mişcă destul de repede şi în sensul în care trebuie. Sunt convins că domnul Năstăsescu Gabriel, în condiţiile legii, se va implica personal în supravegherea constructorului, astfel încât ritmul de lucru să fie alert, iar lucrările de calitate.

Finalizarea acestui proiect înseamnă pentru Voineasa nu numai finalizarea pârtiei de ski, ci şi un mare pas spre revigorarea acestei superbe staţiuni, a cărei strălucire ar putea fi redată prin investiţiile care, cu siguraţă, vor fi atrase în zonă. Felicitări, domnului primar, pentru reuşită!” – susţine Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.