A cincea ediţie a Simpozionului Naţional ,,Biserica şi Armata României” desfăşurat la Vâlcea, cu binecuvântarea ÎPS Varsanufie, organizat anual de Arhiepiscopia Râmnicului, a reunit prestigioşi profesori, preoţi şi cercetători din întreaga ţară. Simpozionul se bucură de participarea anuală a reprezentanţilor Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, iar anul acesta organizatorii au avut un nou motiv de mândrie, prin lansarea celui de-al patrulea număr al revistei ,,Misiunea” (258 de pagini), publicaţie de specialitate în domeniul cercetării militare. Prezentăm integral una dintre cele mai interesante comunicări ale simpozionului din 26 iunie, care îl are ca autor pe cunoscutul ziarist Florian Bichir (ministru secretar de stat şi membru în Colegiul CNSAS).
7 decembrie 1965. După aprobarea ultimelor documente ale Conciliului II Vatican prin decrete citite simultan în Catedrala papală San Pietro din Roma şi în Catedrala patriarhală Sfântul Gheorghe din Ierusalim, Papa Paul al VI-lea şi patriarhul ecumenic Athenagoras ridică bulele reciproce de excomunicare care au produs Marea Schismă din anul 1054 între ortodocşi şi catolici. O clipă de vis! După 911 ani, aproape un mileniu, cele două biserici creştine renunţau la afurisenii şi blesteme. Coseau cămaşa sfâşâiată a lui Hristos, se întorceau la matcă. În spatele acestui gest istoric stă un roman: Andrei Scrima! Europa respiră plin doi plămîni, unul ortodox şi unul catolic, după cum spunea Papa Ioan Paul al II-lea. Dar de 50 de ani cei doi plămâni o fac în acelaşi ritm şi au o legătură puternică între ei, sunt într-o simbioză. Din nefericire despre artizanul acestei clipe divine se ştiu prea puţine lucruri. A fost nevoie de publicarea unei colecţii Andrei Scrima la editura Humanitas ca lumea, societatea românească să afle despre arhimandritul aromân care a împăcat duhovniceşte vestul cu estul Europei. Despre misticul Scrima… Printr-o întâmplare fericită am descoperit în arhiva CNSAS – care are nu mai puţin de 28 de kilometri liniari – microfilmul dosarului SIE al părintelui Andrei Scrima. Acesta conţine date biografice extreme de importante, dar şi note ale Securităţii care-l privesc.
„Dumneata ai nevoie de mine!”
Andrei (Andre) Scrima pe numele de autor André Scrima, (n. 1 decembrie 1925, Gheorgheni, judeţul Ciuc (interbelic) – d. 19 august 2000, Bucureşti) a fost un teolog ortodox român, arhimandrit, reprezentant al Patriarhiei de Constantinopol la Conciliul Vatican II.A studiat la Facultatea de Filosofie şi Litere a Universităţii Bucureşti (1943-1948), iar în ultimii doi ani de facultate a fost asistentul lui Anton Dumitriu, la Catedra de Logică şi Istoria Filosofiei. Licenţa Logos şi dialectică la Platon. În 1945 Anton Dumitriu i-a deschis drumul Mănăstirii Antim, descoperindu-i grupul de reflecţie spirituală adunat în jurul lui Sandu Tudor şi cunoscut sub numele de Rugul Aprins, la o vreme când părintele Ivan Kulâghin, sau Ioan cel Străin, cum îl numeşte Andrei Scrima în hermeneutica lui, alungat de la mănăstirea Optina şi statornicit la mănăstirea Cernica, îl frecventa deja. „Dumneata ai nevoie de mine!”, i-ar fi spus acesta, într-un moment de întâlnire spirituală. Aici situează Scrima momentul transmiterii tradiţiei spirituale a isihasmului rusesc, precum şi un sens al tradiţiei (paradosis), asupra căruia va glosa mai târziu în scrierile sale. În 1949 se înscrie la Teologie, pe care o va absolvi în 1956, prezentând, drept lucrare de licenţă, două capitole din neterminata Antropologie apofatică, redactată în 1951-1952 şi publicată postum. Între 1950 şi 1953 stă, ca novice, şi predă la Mănăstirea Neamţ, unde se înfiinţase Seminarul Monahal Superior. Aici mai predau Benedict Ghiuş, Petroniu Tănase, Sofian Boghiu. În 1953, după desfiinţarea seminarului de la Neamţ, a revenit în Bucureşti, unde a lucrat cu Bartolomeu Anania la Biblioteca Patriarhiei. Apoi s-a retras la mănăstirea Slatina, unde se rugau în aceeaşi vreme monahii Arsenie Papacioc, Ilie Cleopa, Petroniu Tănase, Antonie Plămădeală. Acolo a fost tuns în monahism la 26 iulie 1956 de părintele Benedict Ghiuş. Se bucură de aprecierea patriarhului Justinian Marina, care îl foloseşte ca translator, pentru unii oaspeţi străini. Aşa de pildă, cu prilejul vizitei la Bucureşti, în mai-iunie 1956, a lui Sarvepalli Radhakrishnan, vice-preşedintele Indiei, care rămâne impresionat de cunoştinţele de sanscrită ale tânărului călugăr ortodox. Prin intervenţia acestuia, venită într-un moment de relativă destindere politică, primeşte o bursă, precum şi paşaportul şi viza româneşti, plecând la Geneva, la 28 noiembrie 1956, unde va sta cinci luni la Institutul Ecumenic organizat de Consiliul Ecumenic al Bisericilor. Aici scrie Simple reflecţii despre comunism, un text foarte acuzator la adresa ideologiei comuniste, publicat postum. După o şedere la Paris, în martie 1957, va pleca la Muntele Athos, apoi la Benares, unde va sta din aprilie 1957 până în octombrie 1959, lucrând la un doctorat. În 1960 s-a întors la Paris şi a obţinut cetăţenia franceză. Acolo l-a întâlnit, în 1961, pe patriarhul ecumenic Athenagoras I al Constantinopolului, care l-a trimis ca reprezentant personal al său la Conciliul Vatican II, sub noul papă Paul al VI-lea, între 1963 şi 1965. A devenit arhimandrit al Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol şi a pregătit întâlnirea istorică din 1964, de la Ierusalim, dintre papa Paul al VI-lea şi patriarhul Athenagoras I. Profesor (1968-1989) la Universitatea franceză din Beirut şi arhimandrit al unei mănăstiri ortodoxe nou înfiinţate la Deir-El-Harf, tot în Liban. A ţinut cursuri (1966-1968) la Centrul de studii dominican Le Saulchoir din Franţa (Essonne), unde i-a avut drept colegi pe Marie-Dominique Chenu, Yves Congar. Membru fondator (1966) al Academiei Internaţionale de Știinţe Religioase, Bruxelles. În 1975 Congar scria: „atunci el [patriarhul ecumenic] l-a trimis, în nume propriu, pe părintele Scrima, un om superior; român de origine, dar de cultură universală, are o solidă formare teologică, spirituală şi istorică; un om excepţional care a făcut legătura între Constantinopol şi Roma. Călătorind deseori între cele două oraşe, negocia — am înţeles singur — venirea patriarhului Atenagoras la Conciliu [Vatican II].” În 1991, aflându-se din nou în India, decide să revină în România. Andrei Pleşu, care îl întâlneşte la mănăstirea Sâmbăta de Sus, îi propune să colaboreze la proiectul Colegiului Noua Europă. Vine la Bucureşti ca invitat al noului institut de studii avansate şi se stabileşte din nou în România, începând cu 1995. Membru al Grupului de studiu al Secolului al XVII-lea, care va deveni ulterior Centrul Fundamentele Modernităţii Europene. Moare la 19 august 2000 şi este înmormântat la mănăstirea Cernica.
Precizări biografice absolut necesare
Andrei Scrima s-a născut pe 1 decembrie 1925 în oraşul Gheorghieni. Provenea dintr-o familie de macedoneni, Nacu Scrima şi Victoria Scrima, născută Marcu. Copilul era destul de bolnăvicios. De altfel la vârsta de 5 ani este atins de poliomielită (paralizie infantilă), de pe urma căreia va rămîne cu sechele toată viaţa fiind declarat inapt în toamna anului 1948 de comisia medicală pentru serviciul militară. Tatăl său a fost inginer silvic şi nu politehnist, cum iarăsi notează greşit Andrei Pleşu. Pentru nu a repeta greşelile ediţiilor Humanitas – publicăm o autobiografie aflată în dosarul său de securitate. “M-am născut la 1 decembrie 1925 în oraşul Gheorghieni, pe atunci în jud. Ciuc, azi în Regiunea Autonomă Maghiară. Tatăl meu, Nacu Scrima (născut în 1893, decedat în 1941), era inginer silvic, stabilit în Gheorghieni în cadrul funcţiunii sale, ca şef al ocolului silvic de acolo. Mama, Victoria Scrima, născută Marcu, avea la acea epocă 22 ani (născută în 1903). Obligaţiile serviciului tatălui au impus mutarea familiei mele din Gheorghieni la Orăştie (reg. Hunedoara) în 1926, când încă nu aveam 1 an. (De altfel, cum aveam să constat mai târziu, profesiunea tatălui meu îl obliga să se mute destul de des dintr-un oraş în altul). La Orăştie am locuit din 1926 până în 1932, aşadar până aproape de împlinirea vârstei de 7 ani. În tot acest timp tatăl meu a fost şef al ocolului silvic de acolo. În martie 1929 se naşte sora mea Francisca Scrima. Odată cu mutarea la Orăştie se încheie primul ciclu al copilăriei mele. Către sfârşitul verii lui 1932, tatăl meu este transferat ca şef al Ocolului Silvic Silistra (pe atunci în jud. Durostor, azi în R.P. Bulgaria). De acest oraş, unde am stat 2 ani (până în 1934), mă leagă amintirea a două evenimente importante pentru viaţa mea: începutul anilor de şcoală (m-am înscris în cl. 1 primară în sept. 1932) şi divorţul părinţilor mei în vara lui 1934. Prin sentinţa de divorţ eu am rămas ataşat tatălui, iar sora mea mamei. După 1940, mama şi sora mea se mută din Silistra la Buzău, oraş unde locuiesc şi astăzi. În toamna lui 1934 tatăl meu este avansat inspector silvic şi mutat la Bazargic, oraş situat nu departe de Silistra, pe atunci în jud. Caliacra, azi de asemenea în R.P. Bulgaria. La Bazargic am urmat în continuare clasele III şi IV primare. În primăvara lui 1936, tatăl meu se căsătoreşte a doua oară cu Victoria Caracota din Bucureşti. În septembrie 1936, după absolvirea cursului primar, m-am înscris în cl. I-a a liceului din Bazargic. Nu am urmat însă decât 2 luni cursurile acestei şcoli, deoarece în noiembrie 1936 tatăl meu e transferat în oraşul Hunedoara (reg. Hunedoara), ca inspector silvic ataşat Uzinelor de Fier ale Statului (după denumirea epocii). Am continuat clasa I la Gimnaziul de Stat din Hunedoara. În februarie 1937, la Hunedoara, se naşte a doua mea soră (din a doua căsătorie a tatălui), Doina Scrima. În septembrie 1937 m-am înscris elev în cl. II-a a liceului „Aurel Vlaicu” din Orăştie. În iunie 1938 se naşte a treia mea soră, Sânziana Scrima. La Orăştie am urmat clasele II-VI liceale inclusiv. În acest timp, când se produce prima noastră maturizare, am început şi eu să devin conştient de înclinaţiile şi preocupările mele. În general, de când am intrat în şcoală studiul m-a absorbit complet. Trăiam retras o viaţă de lectură şi meditaţie, şi eram atras puternic de filozofie şi ştiinţele exacte (mai ales fizica şi matematica). De altfel, o spun cu simplitate, în toată viaţa mea şcolară am obţinut întotdeauna primele distincţii şi premii. La 28 septembrie 1941, în Hunedoara, tatăl meu moare în urma unui atac de angină pectorală, maladie contractată cu câţiva ani mai înainte. Ar fi poate aici locul să spun despre el că a fost un foarte corect inginer şi om de administraţie, iubit de colaboratorii săi şi sensibil la suferinţele altora, pentru a căror apărare intervenea cu toată energia. Din iunie 1942 m-am mutat în Bucureşti şi m-am stabilit în str. Muzeelor nr. 15 (raion N. Bălcescu), împreună cu restul familiei format din mama mea de-a doua şi cele două surori mai mici din a doua căsătorie a tatălui meu. Ultimele două clase de liceu (a VII-a şi a VIII-a), le-am trecut în particular, în acelaşi an amândouă (1942-43), la liceele „Gh. Lazăr” (a VII-a) şi „Mihai Viteazul” (a VIII-a) unde am trecut şi examenul de bacalaureat, conform regulamentelor şcolare atunci în vigoare. Intervine o perioadă zbuciumată. După cum notează într-o altă autobiografie aflată în dosarul de securitate “La acea epocă, gândindu-mă să studiez medicina, am început să mă pregătesc pentru acest proiect. În aprilie 1944 însă, începând bombardarea Bucureştilor, am plecat în refugiu cu familia mea, mai întâi la Văleni-Argeş (lângă Piteşti), mai apoi la Brătieni-Argeş (lângă băile Brădet). În această localitate am stat până în septembrie 1944, când am revenit în Bucureşti. În octombrie acelaşi an, renunţând la gândul de a mai studia medicina, m-am înscris la Facultatea de Filozofie a Universităţii din Bucureşti”. Renunţă la medicină – “după ce am renunţat la proiectul de a studia medicina, pentru care mă pregăteam la un moment dat, urmând o înclinaţie mai reală m-am înscris în 1944 la Facultatea de Filozofie a Universităţii din Bucureşti. Aici m-am ocupat în special de problemele de logică matematică predate de profesorul Anton Dumitriu care în curând mă şi considera un fel de asistent onorific (neîncadrat oficial). Câteva luni (noiembrie 1945 – mai 1946), am acceptat chiar să funcţionez ca secretar al aceluiaşi profesor într-o situaţia administrativă pe care a deţinut-o la societatea „Creditul Minier”, dar foarte curând (mai 1946) m-am despărţit de el în mod total, eu revenind la viaţa mea de studiu, aceasta poate şi în urma contactului cu filosofiile orientale de care încep să mă preocup acum. Tot în această epocă – şi datorită aceloraşi factori intimi – se produce şi orientarea mea religioasă, până atunci foarte slabă sau chiar inexistentă. În iunie 1948 mi-am trecut examenul de licenţă în filozofie şi litere cu o teză intitulată „Dialectică şi logos”; iar în toamna aceluiaşi an m-am înscris la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti”. Despre studenţie Andrei Scrima nu are multe de mărturisit: “întrucât trăiam retras şi mă ocupam de studiul personal. Aş putea să amintesc cel mult următoarele nume: Virgil Cândea, azi referent ştiinţific (nu ştiu dacă titlul e corect) la Biblioteca Academiei R.P.R., Paul Stahl, astăzi, dacă nu mă înşel, funcţionar la Institutul de Statistică. Virgil Stancovici, dintr-o serie anterioară, azi funcţionar la Ministerul de Finanţe. De altfel, încă înainte de terminarea Facultăţii de Filozofie, am început să mă îndrept către viaţa monahală”. Într-adevăr Andrei Scrima tânjea după monahism. “În 1949, hotărându-mă cu limpezime să intru în viaţa monahală pe care o simţeam corespunzându-mi din ce în ce mai mult, am adresat Patriarhiei cererea de acceptarea mea ca novice (frate) la Mănăstirea Antim, la acea epocă singura mănăstire din Bucureşti. Aici am îndeplinit rolul de secretar din toamna lui 1949 până în toamna lui 1950, când din ordinul I.P.S. Patriarh Justinian am fost numit profesor la Seminarul Monahal Superior din Mănăstirea Neamţu. La acest seminar am predat cursuri de psihologie, filozofie, istora Bisericii Universale şi limba română, până în octombrie 1952 când Seminarul se transformă contopindu-se cu Şcoala de Cântăreţi a Mitropoliei Moldovei. La 1 noiembrie 1952, din ordinul I.P.S. Patriarh, vin în Bucureşti unde sunt numit bibliotecar la biblioteca Centrală a Patriarhiei (cu sediul în Palatul Patriarhal), funcţiune pe care o deţin şi astăzi. Domiciliul mi-a fost fixat la Mănăstirea Antim, str. Antim nr. 29”. Dat fiind vremurile părintele Andrei Scrima nuanţează perioada sa de tinereţe în raport cu vremurile: “În perioada studiilor universitare, epocă adeseori decisivă pentru existenţa unui om, eu am continuat să urmez şi să adâncesc preocupările mele fireşti de studiu şi lucru cărturăresc. Nu am făcut niciun fel de politică în viaţa mea: aceasta nu din nepăsare faţă de problemele vieţii sociale pe care dimpotrivă, le-am socotit întotdeauna foarte serioase şi chiar hotărâtoare pentru situaţia omului în lumea actuală; ci pentru că vârsta la care de obicei începe activitatea politică (18-20 ani), a coincis pentru mine cu orientarea mai puternică spre viaţa de studiu şi spre angajarea religioasă. Desigur, nu am fost nici un „apolitic”, atitudine în fond imposibilă şi ipocrită în virtutea angajării mele monahale şi a situaţiei mele în Biserică chiar, precum şi mai ales a convingerilor mele profunde, însă din ultimii ani de liceu şi mereu de atunci încoace, în cercul meu de existenţă şi de relaţii, am combătut, ori de câte ori le-am întâlnit, atitudinile şovine, extrem-naţionaliste, particularismele şi falsele teoretizări ale superiorităţii vreunei categorii de oameni asupra altora. Pentru un creştin care e cu adevărat conştient de mesagiul religiei sale, aceasta este o obligaţie cu totul firească; după cum, de asemenea, el nu poate decât să salute şi să aprobe programul politic care se străduieşte să realizez cu adevărat un regim de echitate socială, repartizând mai just bogăţiile economice şi restaurând în viaţa individului şi a societăţii valorile fundamentale de muncă, demnitate şi corectitudine”. După Antim, Andrei Scrima pleacă la mănăstrirea Slatina unde erau deja vieţuitori monahii Ilie Cleopa, Petroniu Tănase şi Antonie Plămădeală. Este tuns în monahism de Benedict Ghiuş pe 26 iulie 1956, iar în acelaşi an îşi ia licenţa în teologie cu părintele Dumitru Stăniloae – “Schiţă a unei antropofagii apofatice, în spiritual tradiţiei ortodoxe”. Ca urmare a întervenţiei Patriarhului Justinian care l-a protejat şi preţuit, dar şi a rectorului Universităţii din Aligarh (India) Mohammad Habib primeşte în 1956 o bursă de studii în India. Pe 28 noiembrie 1956 Andrei Scrima pleca via Belgrad spre Geneva. Avea să se reîntoarcă în 1991, după 35 de ani!
Securitatea dixit: “un om al cărţii şi bibliotecii”
Andrei Scrima intră în atenţia Securităţii în anul de graţie 1956, mai exact pe 30 martie – probabil datorită intrării în cercul de intimi ai Patriarhului Justinian – când într-o notă, dincolo de câteva date biografice se specifică faptul că “Din cele ce arată tov. VERZEA m-p. şi preşedintele comitetului sindical al lucrătorilor din cadrul Arhiepiscopiei, că îl cunoaşte pe ANDREI SCRIMA ca un element cinstit şi liniştit, nu are legături cu nimeni din afară nici cu familia lui mai ales de când mama sa s-a recăsătorit, nu are fraţi şi nici rude ca să ţină legătura cu ele .Ocupaţia zilnică a lui e aceea că după ce vine de la bibliotecă îşi aduce cărţi pe care le citeşte în chilia lui, până noaptea târziu”. O altă notă este absolut laudativă: “În timpul funcţionării în calitatea sa de bibliotecar a dat dovadă de o aleasă pricepere asupra lucrărilor de valoare ale autorilor noştri şi străini, datorită cărui fapt biblioteca a fost înzestrată cu opere de valoare. Fratele ANDREI SCRIMA este un om al cărţii şi bibliotecii. Din această pricină tot timpul şi-l foloseşte pentru studiu şi lucrări. Păstrează bune raporturi cu toţi muncitorii şi salariaţii din unităţile Administraţiei Parohiale; este un foarte bun sfătuitor în orice domeniu; priveşte şi lucrează cu multă bunăvoinţă în executarea lucrărilor obşteşti din instituţie şi este de mare folos în explicaţiile pe care le dă vizitatorilor străini în ceea ce priveşte arta şi viaţa bisericească datorită faptului că posedă cunoaşterea mai multor limbi străine. Este ataşat clasei muncitoare şi mult preţuit de toţi salariaţii”. Un alt referat îl descria la adevărata sa valoare: “Faptul că posedă o serioasă pregătire culturală şi că este foarte bine dotat intelectual, a determinat pe Patriarhul Justinian şi pe alţi ierarhi să-l aprecieze şi să se folosească uneori de el ca sfetnic în diferite probleme sau să-l utilizeze ca traducător din limbi străine (în special din engleză) a diferite materiale documentare. Fiind în anturajul patriarhului se influenţează reciproc formându-şi comportamentul în strânsă legătură cu mediul social în care trăieşte patriarhul”. Concluzia este clară: “Este o fire profund mistică şi individualistă, rezistent la manifestările vieţii sociale active (…)ANDREI SCRIMA, deşi în vârstă de 31 ani, şi-a format o solidă concepţie mistică pe care o trăieşte intens. Fiind suficient de inteligent şi prudent, întreaga lui activitate şi-o desfăşoară potrivit orientării lui religioasă şi a intereselor sale personale”!
Povestea bursei în India
Dintr-o notă a Ministerului Cultelor semnată de directorul general I. M. Bărbulescu şi dată Securităţii din 5 mai 1956 aflăm cum a reuşit misticul Andrei Scrima să primească o bursă. “Împrejurările în care s-a ajuns la accesarea acestei burse sunt cele descrise în adresa anexată, semnată de patriarh. Andrei Scrima a participat, ca interpret de limba engleză, la vizita pe care i-au făcut-o patriarhului, în anul 1955, profesorul Mohammed Rabih, rectorul universităţii Illigam din India şi conferenţiară, în aceeaşi universitate, Afzor. După cele comunicate de patriarh, oaspeţii au fost foarte plăcut impresionaţi de tot ce au aflat. Îndeosebi, i-a mişcat faptul că, deşi în ţara noastră există atâtea culte, poporul este totuşi unitar, şi că, chiar cultele au legături între ele. Au comparat cu regret situaţia poporului indian, rupt azi în două din motive religioase (Lechinianul). În cursul întrevederii – în care s-au discutat foarte multe probleme – Andrei Scrima a avut prilejul să dovedească pregătirea sa în domeniul problemelor de cultură generală, a istoriei civilizaţiei şi mai ales în cunoaşterea, poate sumară, a limbii sanscrite. Profesorul Rabih i-a promis pe loc o bursă de studii în India, scriind în acest sens Primului Ministru [Indescifrabil] – cu care ar fi [Indescifrabil] că este bun prieten. De acordarea bursei Scrima a fost înconştiinţat în scris de către prof. Rabih. Pentru îndeplinirea formalităţilor a fost însărcinat ambasadorul Indiei pentru R.P.R. – cu reşedinţa la [Indescifrabil]. Şi acesta a luat contact cu Andrei Scrima, în octombrie 1955, comunicându-i că i se va acorda o bursă pe 3-4 ani şi că despre aceasta va fi încunoştiinţat Ministerul nostru de Interne. Această încunoştiinţare s-a făcut deja.Patriarhul insistă pentru viza de placare – anul şcolar în India începe la 1 iulie [Indescifrabil]Având în vedere această insistenţă a patriarhului, care îşi ia răspunderea, nu este cazul să se respingă.De altfel, o [Indescifrabil] respingerea din partea [Indescifrabil], după ce au fost atât [Indescifrabil] în cercurile indiene care cunosc problema. Dacă ar exista în altă parte motive de respingere, nu este decât o singură posibilitate, ca patriarhul să fie convins ca Andrei Scrima să invoce o boală oarecare care l-ar împiedica să plece”.
Pacepa şi Muntele Athos
După plecarea din ţară, Andrei Scrima a fost luat în obiectiv de către Directia I, subordonată Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Directia de Informaţii Externe. Printr-o notă a acestei direcţii din 28 aprilie 1959 se nota că episcopul din Statele Unite, Andrei Moldovan îl propunea pe Andrei Scrima, aflat la studio în India pentru postul de episcop ca urmaş al său. “Acesta este foarte capabil şi-l va putea demasca pe TRIFA, în plus este bine văzut şi apreciat de Patriarh, care nu se va opune atunci când Departamentul va face această propunere. În urma acestor discuţii au fost efectuate verificări în ţară pentru a stabili cine este SCRIMA, în vederea luării în studiu. Concluzia ce se desprinde este că se merită să ne ocupăm de el. Propunem să fie definitivat studiul şi să se treacă la contactarea acestuia. Combinaţia pentru contactare se va face prin intermediul tov. DOGARU”. Noiembrie 1962 îl găseşte pe Andrei Scrima la Istambul unde Securitatea nota că a oficiat o slujbă religioasă dar şi a “făcut o serie de afirmaţii calomnioase la adresa ţării noastre”. Firesc “Rezidenţa roagă să li se comunice dacă elementul este cunoscut în Centrală şi dacă este cazul să-l îndepărtăm că fiind indezirabil pe lângă autorităţile mitropolitane”. Maiorul Ion Mihai Pacepa s-a grăbit să răspundă: “că SCRIMA ANDREI este original din Ardeal (Gheorghieni) are ca studii facultatea de litere-filozofie, şi teologie. Este cunoscut cu activitate legionară. În 1956, a fost trimis de Patriarhie la studii în India, după care a rămas definitiv în străinătate. În prezent are relaţii cu diferiţi fugari români cu care împreună duc o activitate duşmănoasă împotriva ţării noastre”. Lămuriţi cu cine au de-a face din 1963 ofiţerii de securitate îl vor nota de acum înainte în rapoartele lor pe Andrei Scrima drept “preot fugar din R.P.R”. Îngrijorată Rezidenţa Securităţii din Atena nota pe 30 iunie 1963 că “La muntele Athos, preotul fugar SCRIMA a fost unul dintre cei trei fugari care a însoţit permanent delegaţia bisericii noastre. Scrima este arhimandrit, cetăţean francez şi aparţine de patriarhia ecumenică condusă de patriarhul Athenagoras din Istanbul. Faţă de unii membrii ai delegaţiei noastre, Scrima s-a lăudat că el ar fi înfiinţat o mănăstire în Liban, activitate prin care a intrat în graţiile lui Atenagoras. Acesta l-a lăudat pe Scrima de faţă cu patriarhul Justinian, cerându-i acestuia să-l numească episcopul bisericii ortodoxe din occident. Limbile franceză, germană şi engleză sunt vorbite bine de Scrima. La revista „ISTINA” din occident, lucrează ca redactor. Cel mai activ pe lângă delegaţia noastră a fost fugarul Scrima, stabilind contacte cu delegaţia imediat la sosirea ei la hotel în Atena. Delegaţiei române, Scrima s-a prezentat ca reprezentantul personal al patriarhului Athenagoras. Prin secretarul lui Athenagoras, verificându-se calitatea lui Scrima, a rezultat că acesta şi-a dat o calitate falsă. Scrima a contactat în câteva rânduri de patriarhul Iustinian şi mai ales de preotul Căciulă Olimp din cadrul delegaţiei noastre. Din cele ce s-au stabilit rezultă că Scrima în contactele avute cu membrii delegaţiei noastre, a urmărit îndeosebi să afle poziţia delegaţiei noastre faţă de problema unităţii bisericii de la noi . Scrima a fost surprins de episcopul Ciopran când a fotografiat pe furiş membrii delegaţiei romîne. La Karia, capitala muntelui Athos, Scrima a fost văzut ieşind din camera preotului Căciulă. Parte din preoţii străini care au participat la festivităţile de la muntele Athos, au afirmat că l-au văzut pe Scrima în diferite capitale occidentale. Legat de aceasta se pune întrebarea cine subvenţionează aceste deplasări ale acestui fugar, destul de costisitoare”. Dincolo de inepţiile Securităţii privind o posibilă acţiune de spionaj (noţiunea în sine de spionaj pe Athos este ridicolă) şi îngrijorarea faţă de bugetul părintelui Scrima merită menţionat faptul că acesta a avut contacte directe şi secrete cu Patriarhul Justinian. Da, întâistătătătorul Bisericii Ortodoxe Române se întâşnea cu un cleric fugar!
Masonul de serviciu!
5 februarie 1964 îl găseşte pe “călugărul fugar” Andrei Scrima în Iordania unde se interesa de viaţa călugărilor români din această ţară, şi dacă aceştia menţin legătură cu România. Important de semnalat este că Securitatea not ape bună dreptate că Scrima este “omul de încredere al patriarhului ATENAGORAS de la Constantinopole” şi că “din însărcinarea patriarhului ATENAGORAS, călugărul ANDREI SCRIMA duce activitate de negocieri cu diferite persoane în vederea unificării bisericilor ortodoxe şi catolice”. Îngroşîndu-se gluma la sfîrşitul anului Securitatea cere o notă completă despre misteriosul călugăr care se dorea unificator.
NOTĂ INFORMATIVĂ Din datele aflate la dosarul de la Cancelaria Sinodului se ştiu următoarele despre POMPILIU ANDREI SCRIMA:S-a născut la 1 decembrie 1925 în comuna Gheorghieni, Judeţul Ciuc.Părinţii: Tatăl – NACU SCRIMA, inginer silvic (decedat).Mama – VICTORIA SCRIMA (în prezent se crede, decedată). Înainte de plecarea din ţară mai avea în Bucureşti o mătuşă şi două surori, dintre care una studia medicina. (Nici Anania , care l-a cunoscut mai de aproape pe SCRIMA, nu ştie nimic despre ele). Şcoala primară a terminat-o în oraşul Bazargic. Liceul l-a făcut la Orăştie (6 clase) şi apoi, după moartea tatălui său a venit şi l-a continuat la Bucureşti. A dat în particular cl. VII şi VIII-a (1943) şi apoi a luat bacalaureatul. În toamna anului 1944 s-a înscris la Facultatea de Filozofie şi Litere din Bucureşti, pe care a terminat-o în 1948, luându-şi licenţa. În timpul facultăţii a fost remarcat de profesorul DUMITRIU, care a şi voit, la terminare să-l facă asistent al său. Ca student a venit în contact cu cercul „mistic” al profesorului MIRONESCU , unde a cunoscut mai multe personalităţi bisericeşti (arhim. GHIUŞ , arhim. BĂBUŞ , SANDU TUDOR etc.) şi a început să graviteze în jurul acestora, care se găseau toţi la mănăstirea Antim. Sfătuit de ei, sau urmând unor înclinaţii şi calcule personale, în anul 1949 a cerut să fie închinoviat ca frate în mănăstirea Antim. Cererea i-a fost aprobată de Patriarhul JUSTINIAN. Acesta i-a mai aprobat, la cerere, să se înscrie ca student, cu frecvenţă redusă, la Institutul teologic din Bucureşti, unde trebuia să-şi treacă numai examenele. În anul 1950 a fost numit profesor la Seminarul monahal de la mănăstirea NEAMŢU, unde a funcţionat timp de 2 ani, adică până la 1 septembrie 1952, când, schimbându-se regimul de funcţionare al şcolii, a fost numit bibliotecar la Biblioteca Centrală a Sf. Patriarhii, unde a lucrat câţiva ani împreună cu VALERIAN ANANIA, până când a plecat în străinătate. Referinţe detaliate cu privire la el pot da: Prof. MIRONESCU, căreia la plecare i-a lăsat şi biblioteca sa; arhim. BENEDICT GHIUŞ, arhim. GRIGORE BĂBUŞ şi VALERIAN ANANIA. Dintr-o discuţie cu VALERIAN ANANIA s-a mai aflat cu privire la SCRIMA că acesta evita în general să vorbească despre ai săi. Fără nici o legătură sufletească faţă de ţară, el socotea poporul român înapoiat şi plin de sine şi dezrădăcinat s-a gândit totdeauna în mod orgolios să parvină. Se pare că N. CAZACU mai ştie unele lucruri despre el fiindcă au fost apropiaţi. La plecarea din ţară ca bursier în 1956 – SCRIMA interzisese prietenilor săi să vină la aeroport. Au fost numai N. CAZACU şi ANANIA BARTOLOMEU. Din străinătate din câte ştie ANANIA, a scris lui AL. MIRONESCU, lui O. JOJA, fost legionar, frate al Academicianului ATANASE JOJA , poetului, azi mort, V. VOICULESCU , lui PAUL STERIAN , BENEDICT GHIUŞ, SOFIAN BOGHIU , doctorului DABIJA etc. Printre cunoscuţii lui SCRIMA, ANANIA semnalează pe doctorul CARACOTA – (nu ştie adresa sa). El afirmă că este sigur că ANDREI SCRIMA este mason. Mai semnalează faptul de altfel cunoscut, că acesta ar fi avut o conversaţie cu publicistul OLIVIER CLEMENT , care într-un număr din iulie 1957 al ziarului „Rêforme” a publicat un lung articol intitulat: „Biserica ortodoxă română sau miracolul rugului aprins” (L’Eglise orthodoxe roumaine ou la miracle du buisson ardent). Articolul insinua că monahismul din România duce o acţiune discretă, subterană, împotriva comunismului. A. SCRIMA a călătorit în Elveţia, Franţa, Italia, în Grecia şi Liban. În India a făcut parte prin 1958 dintr-o mănăstire iezuită (la frontiera cu Tibetul). Călugăr vagabond, plin de el şi dornic de parvenire, cochetează azi cu catolicii, se află în graţiile patriarhului Athenagoras, e plătit probabil din diferite pungi şi se găseşte în luptă şi invidie reciprocă cu unii călugări sau ierarhi greci, care nu văd cu ochi buni eventuala sa parvenire”. De remarcat afirmaţia lui Bartolomeu Anania care-l va urmări toată viaţa: Scrima este mason! În ianuarie 1965 dovezile devin clare: “Călugărul fugar român SCRIMA ANDREI funcţionează ca reprezentant al Patriarhiei din Constantinopol pe lângă Vatican. Domiciliază la Roma în cadrul parohiei ortodoxe greceşti din acest oraş. Ca reprezentant al patriarhiei de la Constantinopol SCRIMA ANDREI are sarcina de a duce tratative pentru unirea bisericii ortodoxe cu cea catolică”. Lucru perfect adevărat, iar Scrima se va îndeplini cu brio de misiunea încredinţată! Securitatea nu greşea cu nimic! Anatema dintre Biserica Catolică şi cea Ortodoxă va fi ridicată datorită unui romîn:Andrei Scrima!
Lect.univ.dr. Florian BICHIR
