Sediul Parchetului Vâlcea a fost inundat în această dimineaţă de luni, 3 iulie 2017, fiind chemaţi pentru a interveni muncitorii de la Apavil. Din câte se pare, probleme sunt la subsolul clădirii, acolo unde s-a strâns o cantitate mare de apă din cauza ploilor abundente. În mod normal, canalizarea clădirii este prin pompare şi nu ar trebui să fie probleme, însă se pare că s-a stricat o pompă şi de aceea a fost chemat Apavilul să scoată apa. Cei de la Apavil spun însă că nu au reuşit să remedieze defecţiunea de la sediul Parchetului Vâlcea, pentru că nu este o lucrare efectutată de ei, însă vor mai merge şi mâine acolo pentru a vedea despre ce este vorba.