UPDATE 23 iulie 2017: Preotul Gabriel Popa (zis şi Gabi Viteză), managerul Arhiepiscopiei Tomisului, a fost acuzat că ar fi liderul unei grupării specializate în evaziune fiscală în domeniul comerţului cu articole textile, oamenii săi acţionând şi în judeţul Vâlcea. Preotul, o călugăriţă şi un director din Regia Autonomă de Transport Bucureşti au fost reţinuţi în urma percheziţiilor ce au avut loc sâmbătă, 23 iulie 2017, în Vâlcea, Bucureşti şi alte judeţe.
Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice și ai Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române documentează activitatea infracțională a membrilor unui grup infracțional, specializat în evaziune fiscală cu articole textile. Ei efectuează zeci de percheziţii domiciliare în Vâlcea şi alte judeţe.
Au fost efectuate 25 de percheziții la locuințele acestora, precum și la firme și instituții, în urma cărora au fost ridicați 200.000 de euro, iar 3 persoane au fost reținute.
Ieri, 21 iulie a.c., polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice și ai Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, au desfășurat ample activități într-un dosar penal în care sunt cercetate persoane bănuite de evaziune fiscală, în domeniul comerțului cu articole textile.
Cei în cauză, membrii unui grup infracțional, format din 13 persoane, cu atribuții bine determinate, a căror vârste sunt cuprinse între 27 și 57 de ani, au fost surprinși în timp ce descărcau un autotren cu haine, la un depozit din județul Ilfov.
Pentru documentarea întregii activități infracționale a persoanelor implicate, ieri, polițiștii au efectuat 25 de percheziții domiciliare, în București și în județele Ilfov, Buzău și Constanța, la locuințele persoanelor bănuite (16), la societățile comerciale angrenate în activitatea infracțională (6), precum și la instituții.
În urma perchezițiilor, s-au ridicat documente contabile, unități de calcul și aproximativ 200.000 de euro.
De asemenea, astăzi, 22 iulie a.c., în aceeași cauză, polițiștii de investigare a criminalității economice din cadrul Poliției Capitalei și inspectoratelor de poliție județene Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Constanța, Dolj, Dâmbovița, Giurgiu, Hunedoara, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Olt, Suceava și Vâlcea efectuează 45 de controale operative, la punctele de lucru ale firmelor implicate în circuitul comercial.
Din cercetări a reieșit că, pe raza municipiului Bucureşti şi a județului Ilfov, s-ar fi dezvoltat o rețea infracțională de distribuție a produselor textile, prin intermediul căreia ar fi fost valorificate aproape 50 de autotrenuri cu îmbrăcăminte și încălțăminte, fără documente legale, către comercianți din județul Ilfov, precum şi în judeţe din Moldova.
Produsele ar fi fost importate din Turcia, prin intermediul unei societăţi cu sediul în Burgas – Bulgaria, iar ulterior, prin această societate, ar fi fost declarate livrări intracomunitare către firme din Polonia și Ungaria, care ar fi fost create pe baza unor documente de identitate falsificate, pe numele unor cetățeni chinezi.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la aproximativ 3.786.000 de lei, reprezentând T.V.A. și impozit pe profit.
Polițiștii au pus în aplicare 9 mandate de aducere, iar până în acest moment, față de liderul grupării și alți doi membri, s-a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore.
Activitățile se desfășoară cu sprijinul Direcției Generale Antifraudă Fiscală – A.N.A.F..
La acțiune participă și jandarmi.