7 august 2017

FOTO: ACCIDENT MORTAL la CÂINENI, pe VALEA OLTULUI. Trei persoane au decedat

UPDATE 3: Victime ale accidentului din această dimineaţă sunt două tinere pakistaneze, de 21 şi 22 de ani, şi un bărbat român de 32 de ani, acesta din urmă fiind şoferul dubei. Cele două pakistaneze aveau viză legală valabilă până azi, inclusiv. Poliţiştii fac cercetări în continuare. 

UPDATE 2: Poliţiştii aflaţi la faţa locului au stabilit că şoferul dubei a pierdut controlul volanului într-o curbă la stângă, el neadaptând viteza la condiţiile de drum (ploaie torenţială), intrând pe contrasens şi izbindu-se de un tir. Traficul în zonă a revenit la normal, dându-se drumul la circulaţie pe ambele sensuri de mers.

UPDATE: Din păcate, alte două persoane au murit în urma accidentului de la Câineni. Numărul victimelor decedate a ajuns la trei. Este vorba despre două femei şi şoferul dubei care a intrat pe contrasens. La faţa locului au intervenit echipajele Ambulanţei Vâlcea, SMURD Vâlcea, dar şi descarcerarea de la ISU Vâlcea. 

O persoana a murit si alte doua sunt ranite in urma unui accident rutier ce a avut loc in aceasta dimineata de luni, 7 august 2017, pe DN 7, Valea Oltului, pe raza localitatii Caineni,  la km. 230+320. Potrivit primelor informatii oferite de politistii de circulatie de la fata locului, o duba a rulat pe contrasens si a intrat direct intr-un tir.

Traficul in zona este blocat!

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.