11 august 2017

PROTEST la VÂLCEA: „SPUNE STOP MALPRAXISULUI din SPITALE!”

Prea mulţi oameni au murit cu zile în spitalele din România, iar, din păcate, unităţile medicale din judeţul Vâlcea nu fac excepţie de la regulă. Au rămas femei fără soţi, copii fără taţi şi părinţi fără copii din cauza unor erori medicale, din cauza unor cadre medicale neimplicate şi nepăsătoare. A venit vremea însă să luăm şi noi, cetăţenii de rând, atitudine! A venit vremea să ne ridicîm împotriva cazurilor de malpraxis, pentru ca niciun vâlcean să nu mai aibă de suferit din cauza erorilor medicale, care, în final, rămân şi nepedepsite.

Un prim pas a fost făcut de un tânăr din Vâlcea, Bogdan Neagu reuşind să obţină aprobările necesare pentru organizarea unui protest la Râmnicu Vâlcea. Manifestarea va avea loc pe data de 21 august 2017, între orele 18.00 – 20.00 în faţa Tribunalului Vâlcea. Acesta este doar un mod de a atrage atenţia asupra acestor probleme, în speranţa că autorităţile îşi vor schimba mentalitatea vizavi de cazurile de malpraxis.

„Dezaprobi malpraxisul? Crezi ca e nevoie de o schimbare? Vrei sa fii respectat si in siguranta cand mergi la medic? Cunosti cazuri de malpraxis? Ai fost afectat de vreunul? Vrei ca acestea sa inceteze? Esti cadru medical responsabil? Faci partea din lumea justitiei si aflarea adevarului te reprezinta? Esti de parere ca vinovatii de malpraxis trebuie trasi la raspundere? Crezi ca e timpul ca malpraxisul sa fie scos de sub pres? Esti cetatean care vrei sa ti se respecte dreptul la viata? Te-ai saturat de nedreptate? Daca raspunsul tau este DA, vino si participa la protestul SPUNE STOP MALPRAXISULUI!, ce va avea loc în data de 21 AUGUST 2017, orele 18-20 , in fata Palatului de Justitie (TRIBUNALUL) din RÂMNICU VÂLCEA, cu marș cu trecere prin fata PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA RÂMNICU VÂLCEA și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA. Parerea ta conteaza! Prezenta ta conteaza! Impreuna putem determina schimbarea! Fii prezent la protest!” – este mesajul tânărului Bogdan Neagu. 

Pe această cale vrem să îl felicităm pentru iniţiativa sa şi să îl asigurăm de întregul nostru sprijin.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like

One thought on “PROTEST la VÂLCEA: „SPUNE STOP MALPRAXISULUI din SPITALE!”

  1. Vad ca aveti chef de bascalie!Cum sa se termine cu malpraxisul cand :
    1.managerii sunt pusi politic , angajarile se fac pe pile
    2.aparatura si materialele sunt cele mai ieftine si de proasta calitate,
    3.medicii si asistentele sunt slab pregatiti,asa-zisele cursuri de EMC (Educatie Medicala Continua!!),gen Zilele Medicale Valcene sunt niste balciuri pe bani unde cursantii prefera sa stea pe scari sau in parc decat in sala de curs
    4. Tarifele decontate de CAS pentru serviciile medicale sunt de tot rasul
    5.Medicina de familie e inexistenta,acesti medici sunt de fapt folositi la transcrierea de retete si la alte hartii birocratice
    6. In unitatile de primiri urgente ajung zilnic peste 100 de pacienti din care doar 10% sunt urgente dar care nu pot fi tratate cum trebuie datorita supraaglomerarii
    7. Pompierii slab pregatiti in domeniul medical se joaca zilnic de-a doctorii in institutia numita SMURD
    Asa ca degeaba mitingul vostru!

Comments are closed.