Bucătăria unui local din Râmnicu Vâlcea, ce face parte dintr-un cunoscut lanţ de restaurante, a luat foc duminică, 3 septembrie 2017, în jurul orei 11.28. Este vorba despre un restaurant din Parcul Zăvoi, acolo unde pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” Vâlcea au fost solicitaţi de urgenţă să stingă focul.
Pompierii susţin că incendiul s-a produs la canalul de evacuare al aburilor și gazelor fierbinți, iar până la stingerea flăcărilor a ars grăsimea depusă pe burlan. De asemenea, s-a degradat și motorul hotei. Însă, în final totul a fost „ok”, pagubele nefiind însemnate.
Cauza probabilă, stabilită în urma cercetărilor preliminare, este necurăţarea canalului de evacuare de grăsime.