UPDATE: Poliţiştii din Vâlcea au reținut două persoane și au ridicat aproape 30.000 de țigarete în urma perchezitiilor efectuate în această dimineață, la locuintele mai multor persoane bănuite de contrabandă.
În urma perchezițiilor efectuate în această dimineață de poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, sprijiniți de polițiști din Argeș, Olt și București, la domiciliul mai multor persoane bănuite de contrabandă și la sediul unei firme, au fost descoperite și ridicate 29.155 de țigarete, precum și documente și registre care fac obiectul cauzei.
Cinci persoane bănuite de comiterea infracțiunii de contrabandă, 4 bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 30 și 47 de ani, din București, Pitești, Craiova și din comuna Dănicei, județul Vâlcea, au fost conduse la poliție pentru audiere, față de două dintre acestea luându-se măsura reținerii pentru 24 de ore.
În această dimineaţă, mascaţii din Vâlcea, sprijiniţi de poliţişti din Argeş, Olt şi Bucureşti, au descins la locuinţele unor persoane bănuite de contrabandă cu ţigări. Este vorba despre un control direct și nouă percheziții domiciliare, suspecţii ar fi cauzat un prejudiciu de 100.000 de lei prin infracţiunile comise.
„La data de 7 septembrie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, sprijiniți de polițiști din Argeș, Olt și București, efectuează un control direct și 9 percheziții la locuințele unor persoane bănuite de contrabandă cu țigări.
De asemenea, polițiștii pun în executare cinci mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.
Acțiunea se desfășoară în cadrul unui dosar penal, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgășani, în care sunt vizate cinci persoane cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.
În fapt, în cursul anului 2017, cei în cauză s-ar fi aprovizionat, ar fi depozitat și ar fi comercializat țigări ce trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat, până în prezent, la 100.000 de lei” – precizează IPJ Vâlcea.