Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea, Costi Rădulescu, s-a declarat total nemulţumit de modul cum reprezentanţii Administraţiei Bazinală a Apelor (ABA) Olt şi cei ai Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Vâlcea acţionează la situaţiile de urgenţă, mai exact la inundaţii. Asta şi în condiţiile în care plângerile edililor din Vâlcea la adresa celor două instituţii menţionate sunt din ce în ce mai dese şi mai vehemente. De aceea, şeful judeţului a solicitat, în cadrul Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, să se întrunească o comisie de analiză, pentru ca ulterior să se poată lua măsuri.
„Vă propun, în măsura în care timpul ne permite, în perioada următoare să facem o discuţie mai amplă pe modul şi disponibilitatea şi implicarea pe care Direcţia Apelor Olt şi SGA Vâlcea îl au acolo unde trebuie să intervină la solicitarea unităţilor administrativ – teritoriale din judeţul Vâlcea. Vreau să vă comunic că sunt foarte mulţi primari care sunt nemulţumiţi de modul de colaborare şi vă propun ca, instituţional, în condiţiile legii, să avem o discuţie despre cum această instituţie înţelege să răspundă unor solicitări ale primarilor” – a spus Costi Rădulescu, preşedintele CJ Vâlcea.
Mare supărare pe fostul half al echipei de fotbal, Chimia după ce a pierdut din cauza trădărilor politice..!?