Dracul şi-a băgat coada în Primărie, iar edilul – şef de la Horezu, Nicolae Sărdărescu, este în lupte grele cu preotul – protopop Mihai Cârţan. Sărdărescu a autorizat construirea unei shaormerii la nici 20 de metri de o biserică monument istoric, edificată la 1806. Şi de aici, războiul. Cârţan s-a plâns, în scris, la Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional, însă directorul Florin Epure nu s-a grăbit, până acum, să ia vreo măsură. ,,O să facem adrese şi la Bucureşti pentru că aşa ceva este inadmisibil. Desigur, după ce voi obţine binecuvântarea ÎPS Varsanufie. Oricine poate vedea că o shaormerie, la nici 20 de metri de o asemenea biserică monument, nu cadrează. Nu trebuie să fi mare cunoscător în domeniu ca să constaţi problema. Am vorbit şi cu domnul primar, i-am lăsat o documentaţi, dar până acum demersul a fost inutil” a declarat protopopul Mihai Cârţan.
În replică, primarul Nicolae Sărdărescu preferă să ducă discuţia în derizoriu: ,,Preotul a vorbit pentru că trebuia să zică şi el ceva. Construcţia la care face referire nu se află în curtea bisericii sale, aşa că… Şi, oricum, vă mai spun ceva. Biserica a fost construită de un stră – străbunic de-al meu, aşa că vă închipuiţi că nu i-aş fi putut întina memoria” a spus Sărdărescu. Cu toate că ţine la memoria familiei din care este descendent, primarul de Horezu tocmai asta a făcut permiţând o asemenea construcţie. Şi nu este prima de acest fel. De la începutul mandatului actualului primar şi până în prezent, alte patru spaţii au fost închiriate, construindu-se pe ele chioşcuri, în locuri improprii. Centrul vechi al oraşului, cu clădiri de la 1900, ,,suportă” imediata vecinătate a chioşcurilor, pierzând patina timpului şi frumuseţea antebelică şi interbelică. Desigur, nici PUG – ul nu este respectat, pentru că acesta prevede că nu pot fi ridicate construcţii cu termopan lângă asemenea case. Cu toate acestea, Sărdărescu s-a răstit la consilierii locali, în şedinţă de consiliu, când o parte din aceştia au vociferat la noi cereri de concesiuni, tot pentru chioşcuri. Primarul le-a promis că nu va mai trece prin consiliu concesiunile şi va apela la închiriere pe maxim cinci ani, legea lăsând acest lucru la aprecierea edilului – şef.
,,Doar câţiva, vreo doi, au vociferat, nu toţi. Le-am spus doar că s-au depus cereri de concesiune, nu că s-a şi concesionat ceva” a completat Sărdărescu. Într-adevăr, deocamdată s-au depus doar cereri de concesiune, însă dacă actuala administraţie se căzneşte să malformeze oraşul din punct de vedere urbanistic, cu chioşcuri, va reuşi.
2 thoughts on “HOREZU: RĂZBOI între popă şi primar pe chioşcuri şi biserici de patrimoniu”
Comments are closed.
ziarul de casa al PNL ului.Sunteti penibili.Cum se incearca ceva intr-un oras cum imediat sariti la gat ca nu cumva sa se faca mai multe ca in vechiul mandat.PENIBILI.
Lasati orasul sa se dezvolte!