Un adolescent de 15 ani, din Berbeşti, judeţul Vâlcea, a furat maşina mătuşii sale, iar ulterior a provocat un accident rutier cu ea. Evident, băiatul nu deţinea permis de conducere auto, iar după ce a provocat accidentul a părăsit locul faptei.
Poliţiştii care au făcut cercetările la faţa locului au descoperit că în noaptea de 22/23 septembrie a.c., în jurul orei 02.00, minorul de 15 ani a sustras autoturismul mătușei sale, cu care s-a deplasat în comuna Copăceni, fără a deține permis de conducere. La întoarcere, la o distanță de aproximativ 500 de metri de domicliul său, minorul a pierdut controlul volanului, autoturismul răsturnându-se în afara părții carosabile.
În urma accidentului rutier, minorul a suferit mai mule leziuni, acesta părăsind locul accidentului fără acordul ori înștiințarea organelor de poliție.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de: furt, conducerea unui autoturism pe drumurile publice, fără permis de conducere, părăsirea locului accidentului și vătămare corporală din culpă, fapte prevăzute de Codul penal.