Un şofer căruia i s-a făcut rău la volan a fost salvat de trei poliţişti din Vâlcea. Incidentul a avut loc duminică seară, 1 octombrie a.c., în jurul orei 18.00, când agent șef de poliție Bănică Gabriel, agent principal de poliție Turică Bogdan, din cadrul Poliției Orașului Băile Olănești și agent de poliție Ciocârlan Ionuț, de la Postul de Poliție Păușești-Măglași se aflaz în timpul serviciului. La un moment dat, ei au observat o femeie care cerea ajutor, lângă un autoturism oprit pe marginea drumului.
Au mers de îndată acolo, iar femeia le-a spus polițiștilor că soțului ei i s-a făcut rău la volan, nu mai respiră și nu are puls. Poliţiştii au reacţionat promt, l-au scos pe bărbat din autoturism și i-au aplicat mai multe manevre de resuscitare pentru a-l ține în viață până la sosirea ambulanței.
Bărbatul a fost transportat la spital, în stare stabilă, polițiștii ținând legătura cu medicul de gardă, pe care l-a înștiințat cu privire la simptomele bărbatului și manevrele pe care le-au efectuat.