Pădurarul este persoana care, în mod normal, trebuie să vegheze asupra activităţile de tăiere, transport şi exploatare a lemnelor din Ocolul Silvic de care răspunde. Dar ce te faci când „paznicul pădurilor” este, în realitate, mână în mână cu „mafia” transporturilor ilegale de lemne? Este cazul unui pădurar din Vâlcea, mai exact din cadrul Ocolului Silvic Privat Clăbucet, care în data de 22 septembrie 2017 a fost condamnat pentru fals intelectual şi uz de fals.
Cum a fost prins…
Petrişor Gheorghe Parpală a fost trimis în judecată în luna februarie 2017, după ce procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani au reuşit să demonstreze că acesta îi ajuta pe transportatori să care lemne ilegal. Cei care au descoperit prima dată faptul că „paznicul pădurilor” comitea infracţiuni pe bandă rulantă au fost agenţii de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Scundu. Asta se întâmpla în luna noiembrie 2016, când oamenii legii au observat că Parpală întocmea în fals avize de însoţire a materialului lemnos transportat.
„În perioada 15.06.2015 – 28.07.2015, în calitate de pădurar în cadrul Ocolului Silvic Privat Clăbucet, în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, inculpatul Petrişor Gheorghe Parpală a completat cu date neconforme cu realitatea (cantităţi diferite pe exemplarul 1 al avizului, faţă de exemplarele 2 şi 3; nume greşite ale transportatorului sau beneficiarului real; date de identificare ale beneficiarului sau transportatorului nereale; numere de APV – uri aparţinând altor persoane decât destinatarului, mijloace de transport nereale etc.) un nr. de 33 de avize de însoţire primare, introducând datele în S.U.M.A.L. şi creând astfel o aparenţă de legalitate exploatării masei lemnoase sau transportului de material lemnos efectuat de beneficiarul transportului.
S-au sesizat din oficiu, la data de 17.09.2015, lucrătorii de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Scundu cu privire la completarea necorespunzătoare a avizelor seria AP nr. 1713163 şi seria AP nr. 1713199, în sensul că pe exemplarul 1 al celor 2 avize era trecută o anumită cantitate de material lemnos, în timp ce pe exemplarele 2 şi 3 era trecută o altă cantitate de material lemnos, mai mică decât cea de pe exemplarul 1, după care, ulterior, au fost extinse cercetările referitor la modalitatea de completare a tuturor avizelor existente în carnetul de avize cu seriile de Ia AP 1713151 la AP 1713200, identificându-se încă 31 de avize de însoţire primare ce conţineau date conforme cu realitatea” – se precizează în rechizitoriul procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani.
Judecata şi condamnarea…
Dosarul pădurarului Petrişor Gheorghe Parpală a fost judecat de magistraţii Judecătoriei Drăgăşani, care după cinci termene s-au şi pronunţat. Judecătorii au decis să-i aplice două condamnări pădurarului vâlcea, una de 1 an de închisoare şi alta de 6 luni de închisoare cu suspendare. Cele două pedepse au fost contopite însă, aplicându-se pedeapsa mai mare, la care s-a adăugat şi un sport de pedeapsă de 2 luni de închisoare cu suspendare.
„Condamnă inculpatul PARPALĂ PETRIŞOR – GHEORGHE la 1 an închisoare. (…) Condamnă inculpatul PARPALĂ PETRIŞOR – GHEORGHE la 6 luni închisoare. (…) În baza art.38 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.39 alin.1 lit.b Cod penal, contopeşte pedepsele cu închisoarea stabilite mai sus, în pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care se adaugă un spor de 2 luni închisoare şi dispune ca în final inculpatul PARPALĂ PETRIŞOR – GHEORGHE să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 2 luni închisoare. În baza art.45 alin.3 lit.a Cod procedură penală, aplică inculpatului PARPALĂ PETRIŞOR – GHEORGHE pedeapsa complementară cea mai grea, constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a şi b Cod penal, respectiv: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii. În baza art.45 alin.5 raportat la art.45 alin.3 lit.a Cod procedură penală, aplică inculpatului PARPALĂ PETRIŞOR – GHEORGHE pedeapsa accesorie cea mai grea, constând interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a şi b Cod penal, respectiv: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În baza art.91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art.92 Cod penal. (…)
În baza art.93 alin.3 Cod penal, coroborat cu art.404 alin.2 Cod procedură penală, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul PARPALĂ PETRIŞOR – GHEORGHE va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile în cadrul Primăriei comunei Scundu sau Primăriei comunei Orleşti” – se arată în minuta instanţei.
Decizia judecătorilor de la Drăgăşani nu este definitivă, ea fiind cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.