Un şofer din comuna Tomşani, judeţul Vâlcea, a reuşit să comită trei infracţiuni concomitent, fiind prins însă de polițiștii rutieri vâşceni. Bărbatul a condus un autoturism neînmatriculat pe drumurile publice, cu permisul anulat și sub influența alcoolului, iar în final a fost încătuşat de poliţişti.
Incidentul a avut loc sâmbătă, 7 octombrie, iar şoferul în cauză este G.L.C., de 31 de ani, din comuna Tomșani. Pe lângă faptul că el conducea un autoturism neînmatriculat pe drumurile publice din localitate, omul mai era şi beat la volan, având o alcoolemie de 0,50 mg per litru alcool pur în aerul expirat, și avea şi dreptul de conducerea anulat.
„În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii rutieri au dispus reținerea tânărului pentru 24 de ore, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, din cadrul l.P.J. Vâlcea.
În cauză, cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea unui autovehicul neînmatriculat pe drumurile publice, fără permis de conducere și sub influența alcoolului, fapte prevăzute de Codul Penal” – precizează IPJ Vâlcea.