Dupa trei ani si jumatate de detentie, omul de afaceri valcea Ovidiu Eugen Ciogescu, administratorul firmei ElectroVâlcea, a fost eliberat condiţionat. Asta dupa ce luni, 16 octombrie 2017, Tribunalul Gorj a respins contestaţia DNA.
Ovidiu Eugen Ciogescu se afla inchis la Peniteciarul Târgu-Jiu, iar Judecătoria Târgu-Jiu a admis, pe 12 septembrie, cererea sa de eliberare condiţionată. Asa cum spuneam însă, hotărârea a fost contestată de procurorii DNA, dar Tribunalul Gorj a respins „ca nefondată” contestaţia formulată de DNA şi a dispus eliberarea de indata a omului de afaceri din Valcea.
„În baza art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 1 lit. b C.proc.pen. respinge ca nefondată contestaţia formulată de către D.N.A.-Serviciul Teritorial Craiova împotriva sentinţei penale nr.1582 din data de 12.09.2017 pronunţată de Judecătoria Tg.-Jiu în dosarul nr.13779/318/2017 privind pe condamnatul Ciogescu Ovidiu Eugen, fiul lui Virgil şi Maria, deţinut în Penitenciarul Tg-Jiu. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.10.2016” – se arată în minuta instanţei.
Dupa cum bine se stie, Ciogescu a fost condamnat definitiv, în luna noiembrie a anului trecut, la cinci ani şi opt luni de închisoare, însă Tribunalul Argeş a contopit pedepsele (el mai avand una la activ) şi a redus din pedeapsă arestul preventiv de la data de 1 septembrie 2010 până la data de 15 iunie 2011 şi perioada executată de la data de 16 februarie 2015, până la data de 13 octombrie 2016.
Ovidiu Eugen Ciogescu a fost trimis în judecată în trei dosare, pentru infracţiuni de corupţie. In dosare, el a fost judecat alaturi de ex-bancherul Dorin Dobrisan, precum si de fostul primar din Boisoara, Petre Popescu.