1 noiembrie 2017

UPDATE: PERCHEZIŢII la PRIMĂRIA BUJORENI. Edilul GÎNGU are calitatea de MARTOR în dosar

UPDATE: Anchetatorii au finalizat percheziţiile în biroul primarului comunei Bujoreni, Gheorghe Gîngu, şi, aşa cum era de aşteptat, nu au ridicat niciun document. Totul a fost doar procedural, iar la final edilul a fost anunţat că are calitatea de martor în acest dosar, nefiind nicio suspiciune că ar fi comis vreo infracţiune de corupţie. Pe de altă parte, suspecţi în cauză sunt câţiva angajaţi ai Primăriei Bujoreni, dar şi candidaţi care au participat la concursurile organizate de această instituţie. La momentul acesta, în două birouri din primărie mai au loc percheziţii, urmând ca suspecţii să fie dusi la audieri. 

În această dimineaţă de miercuri, 1 noiembrie 2017, ofiţerii DGA Vâlcea şi procurorii vâlceni au descins la Primăria localităţii Bujoreni, dar şi la locuinţele unor suspecţi din Râmnicu Vâlcea. Este vorba despre un dosar penal pentru fapte de corupţie, iar vizaţi sunt câţiva funcţionari publici ai Primăriei Bujoreni. Din primele informaţii, primarul Gheorghe Gîngu NU este vizat în acest dosar.

În cauză se efectuează 9 percheziţii, iar faptele ar fi fost comise în perioada septembrie – octombrie 2017. Pe surse am aflat că ar putea fi vorba despre organizarea unor concursuri, iar în spatele constituirii dosarului penal ar sta un denunţător.

foto: jurnalvalcean.ro

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like