Începute în luna iunie 2017, lucrările de la domeniul schiabil Transalpina Ski Resort se află într-un stadiu de 60%. După cum bine se ştie, vara trecută, Primăria Voineasa a primit finanţare de 15.000.000 lei de la Ministerul Finanţelor pentru finalizarea lucrărilor de la Transalpina Schi Resort. Cu aceşti bani s-a început şi restul investiţiei, mai exact realizarea unor parcări terane şi supraterane, mai multe pergole la altitudinea de 1850 de metri, precum şi asfaltarea drumului de acces către pârtie – DN 7A, de la Voineasa şi până la Obârşia Lotrului.
Edilul din Voineasa, Gabriel Năstăsescu, susţine că se lucrează de zor la partea de interior a restaurantului şi la grupurile sanitare. Primarul spune că partea de parcare care este gata poate fi folosită de turişti şi în acest sezon, chiar dacă lucrarea nu este finalizată 100%.
„Lucrările nu sunt finalizate şi nici timpul nu se permite să mai lucrăm la partea exterioară. Se mai lucrează la restaurant, la grupurile sanitare şi la tot ce înseamnă părţi interioare. În orice caz, turiştii trebuie să ştie că pot folosi partea de parcare finalizată. Nu sunt toate locurile de parcare gata, dar o bună parte din ele pot fi folosite” – ne-a declarat primarul din Voineasa.