3 august 2016

Ce le-a scris o fetiţă din Vâlcea conducătorilor României: „Suntem mici, dar vrem să creştem în siguranţă…”

 

Ziarul România Liberă a publicat recent un reportaj despre cum îi percep copiii din România pe mai marii conducători ai acestei ţări, despre nemulţumirile şi ideile micuţilor. În fapt, este vorba despre un proiect al celor de la World Vision România care i-au invitat pe copii să-şi exprime, prin scrisori, părerile despre cum este ţara noastră condusă şi despre lipsurile din comunităţile din care fac parte. Proiectul s-a adresat în special tinerilor din mediul rural, iar din Vâlcea o fetiţă s-a remarcat în mod special, o parte din scrisoarea ei fiind publicată în romanialibera.ro.

Astfel, Mihaela, fetiţa dintr-un sat al judeţului Vâlcea, a dat dovadă de o maturitate ieşită din comun şi a scris despre lipsa unui sistem medical pus la punct în mediul rural şi despre faptul că, în cele mai multe şcoli din sate, cabinetele medicale lipsesc cu desăvârşire. „Ştiu că există programe şi un sistem naţional al sănătăţii, că beneficiem sau ar trebui să beneficiem de consult gratuit şi medicamente, dar uneori în satele din România acest lucru se întâmplă mai greu. Medicii sunt puţini şi dispensarele departe. Suntem mici, dar vrem să creştem în siguranţă, să fim sănătoşi, să ne bucurăm de ceea ce ne oferă copilăria” – a spus fetiţa din Vâlcea, în scrisoarea sa.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.