7 decembrie 2017

HOŢII care au JEFUIT trei maşini din RÂMNICU VÂLCEA au fost PRINŞI

Doi minori de 15 ani, din Râmnicu Vâlcea, care au jefuit trei maşini pe raza municipiului au fost prinşi de poliţişti. Hoţii au fost identificaţi miercuri, 6 decembrie 2017, ei fiind bănuiți de săvârșirea a trei fapte de furt calificat, bunurile fiind sustrase din autoturisme.

„Unul dintre minori este bănuit că ar fi comis fapta de furt sesizată în cursul lunii noiembrie a.c., celalalt pentru furturile sesizate în zilele de 3 și 4 decembrie a.c.

În fapt, la data de 22 noiembrie a.c., un bărbat din municipiu a sesizat că din autoutilitara parcată în fața unui magazin și lăsată cu portierele neasigurate, i-au fost sustrași 1.400 de lei. În urma depistării persoanei bănuite,  prejudiciul a fost recuperat parțial.

La data de 4 decembrie a.c., un bărbat de 51 de ani a sesizat că, din autoturismul parcat, i-a fost sustras un sistem GPS și un memory stick, prejudiciul fiind de 460 de lei, recuperat în totalitate.

La data de 3 decembrie a.c., un bărbat din Râmnicu Vâlcea a reclamat faptul că, din autoturism, i-a fost sustrasă o stație de emisie-recepție, de asemenea recuperată de polițiști și predată persoanei vătămate” – susţine purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Sandra Dăscălete.

 

Cercetările continuă față de cei doi minori din Râmnicu Vâlcea, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

You May Also Like