15 decembrie 2017

ACCIDENT în RÂMNICU VÂLCEA. Echipaj al Poliţiei Locale şi alte două autoturisme, avariate de un şofer care a încercat să fugă

Incident grav pe străzile din municipiul Râmnicu Vâlcea în noaptea de 14/15 decembrie a.c., când un bărbat de 27 de ani, din comuna Păușești-Măglași, a condus un autoturism în municipiul Râmnicu Vâlcea, iar la o trecere de pietoni a efectuat manevra de mers inapoi și a acroșat un alt autoturism parcat.

Incidentul a fost observat de  lucrătorii Poliției Locale, iar în urma incercării acestora de a-l opri pe conducătorul auto, acesta a fugit de la fața locului, a efectuat un viraj la stânga,  a pierdut controlul asupra direcției de mers intrând in coliziune cu un alt autoturism parcat pe marginea străzii  și apoi lovind chiar echipajul Poliției Locale.

Polițiștii Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea s-au deplasat la fața locului, solicitându-i conducătorului auto să se supună testării cu aparatul alcooltest și recoltării de probe biologice, dar acesta a refuzat.

A fost întocmit un dosar penal în care sefac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de „refuz de la prelevarea de mostre biologice”.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like