Autorităţile din Polonia au cerut cu insistenţă arestarea unui tânăr de 29 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, emiţând chiar şi un mandat european de arestare al acestuia. Polonezii susţin că râmniceanul ar fi comis nu mai puţin de 24 de infracţiuni de înşelăciune. Faptele nu sunt recente, ci din perioada ianuarie – martie 2014, atunci când tânărul din Râmnicu Vâlcea ar fi vândut pe Internet bunuri fictive.
„În această dimineață, 19 decembrie, poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale au pus in executare, un mandat european de arestare emis de autoritatile judiciare din Polonia pe numele unui bărbat de 29 ani din Râmnicu Vâlcea, persoană urmărită internaţional, cercetat pentru 24 de infracțiuni de înșelăciune, fapte comise în perioada ianuarie – martie 2014.
În fapt, bărbatul, împreună cu alte persoane, ar fi oferit spre vânzare pe internet, diverse bunuri fictive, în special autovehicule, prejudiciind 19 persoane în acest fel.
Persoana bănuită a fost prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, care a dispus încarcerarea în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Argeş” – precizează IPJ Vâlcea.