9 ianuarie 2018

Deputatul Eugen Neaţă despre demersurile ministrului MAI: “Mai mult decât binevenite!”

Deputatul vâlcean Eugen Neaţă (PSD) o susţine pe ministrul Administraţiei şi Internelor, Carmen Dan, în demersurile pe care aceasta le-a anunţat astăzi, 9 ianuarie, 2018. ,,Măsurile luate astăzi de doamna ministru au rolul de a întări Poliţia Română, vă asigur de asta. De altfel, prin prisma meseriei şi a funcţiei pe care am avut-o, am rămas în relaţii foarte bune cu poliţişti din toată ţara. Am vorbit cu foarte mulţi dintre ei la telefon, de-a lungul timpului, iar demersurile pe care doamna ministru Dan le încearcă erau cerute demult. Există tot felul de voci mai mult sau mai puţin avizate care o contestă pentru ce doreşte să iniţieze, dar eu vă spun că este bine ce face. Printre altele, a anunţat o analiză amplă, de profunzime, la nivelul central al Poliţiei, dar şi în judeţe. Este o chestiune îndelung aşteptată şi mai mult decât binevenită, care, dacă va fi făcută bine – şi eu cred că va fi făcută bine – va mai ,,însănătoşi” sistemul. Poliţia Română trece, zilele acestea, prin momente mai puţin plăcute, din punct de vedere al imaginii. Îi rog, pe această cale, pe toţi cetăţenii, să aibă încredere în oamenii legii” – a declarat Neaţă.
Parlamentarul vâlcean a fost şef al IPJ Vâlcea, iar între 2012 – 2016 a îndeplinit funcţia de vicepreşedinte al Corpului Naţional al Poliţiştilor.

You May Also Like