15 ianuarie 2018

ZVONOTECA – 15 ianuarie 2018 – VÂLCEA

  • PNL Vâlcea îşi continuă, în mod stupid, lupta oarbă pe care o duce contra unei imense părţi a presei locale. De fapt, pentru respectare adevărului, nu este vorba de toată filiala, ci de câţiva decidenţi. Un anume personaj, sinistru de altfel, din PNL Vâlcea, a decis să mai încerce pentru a nu ştiu câta oară discreditarea ziariştilor care îl critică. La ordinul său a fost creată o pagină de facebook cu numele ,,Banii Vâlcenilor” care face – vezi Doamne – dezvăluiri senzaţionale despre contractele pe care mai multe primării şi instituţii de stat le au cu presa. Ce nu înţeleg aceste minţi înguste este că la fel ca la Vâlcea, este peste tot în ţară şi în lume. Că există, uneori, derapaje financiare în relaţia instituţii de stat – presă, nu e o noutate. Dar şi asta se întâmplă absolut peste tot, iar dacă vreo minte luminată de la liberali crede că va câştiga un minim capital electoral, folosindu-se de asemenea lucruri, se minte singur. De altfel, PNL Vâlcea nu va mai ,,pupa” puterea judeţeană până când nu se va desprinde de asemenea atitudini, implicit de oamenii care le impun.

 

  • Preotul Nicolae State Burluşi nu pierde nicio ocazie prielnică să-şi facă imagine. Monarhist convins, popa aproape că a confiscat ecranul televizorului la parastasul fostului rege Mihai I. Aşa a făcut şi când fostul suveran a fost înmormântat. Nu s-a lăsat aşa uşor, continuându-şi ,,tirada” monarhistă şi pe facebook, făcând mare tapaj de întâlnirea cu nepotul lui Mihai I, Nicolae.

 

  • Într-una din serile trecute a fost scandal mare ,,în Meri” , la Râmnicu Vâlcea. O maşină mică, Ford Focus, probabil, cu numărul VL .. DNA (ce paradox!) era parcată tiptil, pe întuneric, lângă copaci. Doi poliţişti din maşina cu care patrulau au sesizat că nu e în regulă ceva şi au încercat să se apropie. Unul dintre ei, mai perspicace, a recunoscut maşina Ford. Era a unei colege de-a lor, poliţistă într-o localitate din jurul Râmnicului. Era cam limpede ce se petrecea în maşină… Doar că unul dintre poliţiştii din patrulă i-a telefonat primarului din localitatea respectivă, care ar avea o relaţie mai mult decât amicală cu domnişoara în cauză. Altminteri, fată deşteaptă foc, a luat şi la Academia de Poliţie. Edilul, care nu era acasă, ci tot prin municipiu, s-a grăbit să ajungă la locul faptei. Flagrant în toată regulă. S-a lăsat şi cu nişte poze făcute de primar, dar şi cu nişte ţipete ale poliţistei surprinse în ipostaze nedemne. Amorezilor să le fie învăţătură de minte, data viitoare să se ducă la pensiuni sau hoteluri. Iar primarului, de asemenea, să-i fie învăţătură de minte, data viitoare să nu mai răspundă la telefoane provocatoare. Eh, poate se împacă!

 

  • Ultimul membru al marii masonerii revoluţionare europene este Ştefan Prală. Să ne explicăm: păi n-a fost el ,,mare revoluţionar” în decembrie 1989? Nu este ştiut din istorie că lojile masonice europene au fost ,,motorul” marilor revoluţii care au zguduit absolutismul monarhic şi nobiliar în Europa secolelor trecute? Eh, ultimul descendent al acestora este Prală, care a intrat în masoneria acum câţiva ani. Acum ,,revoluţionează” ABA Olt.
Informaţiile din această rubrică trebuie luate sub beneficiu de inventar, ele făcând parte din categoria zvonurilor sau pamfletului.

You May Also Like