Două acţiuni de prindere în flagrant a unor suspecţi de furturi au fost organizate noaptea trecută, 22/23 ianuarie 2018, de poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea.
Prima dintre ele a avut loc în cartierul Ostroveni, acolo unde echipajele de patrulare au observat o maşină suspectă în trafic, ei procedând la oprirea şi percheziţionarea autoturismului şi a pasagerilor. Ca urmare a cercetărilor, s-a descoperit că cei doi bărbaţi aflaţi în autovehicul tocmai furaseră mai mulţi acumulatori de maşină, iar ei erau autorii şi a unor furturi, tot de acumulatori, comise în perioada Sărbătorilor de Iarnă. Cei doi suspecţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, ei urmând a fi propuşi pentru o măsură preventivă.
Cea de-a doua prindere în flagrant a avut loc în zona Pensiunii Malia, fiind vorba despre doi tineri din judeţul Argeş, care se aflau într-un taxi şi care mergeau să se cazeze. Poliţiştii au descins în faţa pensiunii, ei având indicii că aceştia erau autorii unui furt dintr-un bar din comuna Bărbăteşti. Când taxi-ul a fost înconjurat de echipajele de poliţie, suspecţii au luat-o la fugă. Numai că au fost prinşi la scurt timp, mai ales că unul dintre ei era rănit la o mână şi sângera. Poliţiştii au găsit asupra lor suma de 5000 de lei şi mai multe bunuri sustrase din barul din comuna Bărbăteşti. Cei doi tineri au fost predaţi poliţiştilor Secţiei de Poliţie 7 pentru continuarea cercetărilor.