6 februarie 2018

VÂLCEA: Cum a ÎNSCENAT un bărbat UCIDEREA fostei IUBITE

Înscenare demnă de un film de groază în comuna vâlceană Stoileşti. Un bărbat a plănuit cu minuţiozitate uciderea fostei sale iubite. Din fericire, planul nu i-a reuşit în totalitate, însă femeia a fost grav rănită cu un cuţit de cel cu care şi-a împăţit viaţa ani de zile.

Întreaga poveste a avut loc în ultima zi a lunii ianuarie 2018, în jurul orei 19.30, atunci când Dumitru Cătălin Traşcă i-a întins o capcană victimei sale chiar în mijlocul unui drum comunal, iar apoi a atacat-o, încercând să o ucidă.

„Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, în noaptea de 31.01.2018, în jurul orei 19,30, inculpatul a blocat drumul comunal ce face legătura între DJ 678H din comuna Galicea şi satul Vlăduleşti, din comuna Stoileşti, jud. Vâlcea prin aşezarea unor tufe de arbuşti pe suprafaţa drumului public, cunoscând că pe acesta urma să se deplaseze persoana vătămată C.M.A. la volanul unui autoturism, cu intenţia de a o determina pe persoana vătămată să oprească autoturismul şi să o agreseze astfel în scopul de a-i suprima viaţa. Astfel, după ce persoana vătămată a oprit autoturismul, nemaiputând să-şi continue deplasarea, în momentul în care a coborât din autoturism, în încercarea de a elibera drumul public, inculpatul  s-a năpustit asupra acesteia, strângând-o de gât, încercând să o sugrume, iar pe fondul rezistenţei şi opunerii victimei, a încercat să-i suprime viaţa cu un cuţit pe care îl avea asupra sa, acte de agresiune care au fost exercitate atât în interiorul autoturismului, cât şi pe câmpul de pe marginea drumului public, la circa 15 – 20 metri de locul unde se afla oprită maşina, unde autorul a condus-o pe persoana vătămată în încercarea de a duce la îndeplinirea rezoluţia infracţională, actele de agresiune încetând ca urmare a intervenţiei unui martor. În aceste împrejurări, persoanei vătămate i-au fost produse leziuni traumatice atât la nivel cervical, cât şi la nivelul feţei, abdomenului şi a membrelor superioare şi  care necesită 12 – 14 zile de îngrijiri medicale de la producere” – susţin procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Bărbatul a fost arestat în data de 06 februarie 2018, în urma propunerii de arestare preventivă adresată judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Vâlcea. Pe numele lui Traşcă a fost emis un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile, iar procurorii au pus în mişcare urmărirea penală împotriva lui.

You May Also Like