24 februarie 2018

DGA VÂLCEA: 74 de dosare de corupţie, înregistrate în anul 2017

Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Vâlcea a prezentat recent bilanţul pe anul 2017. Activitatea ofiţerilor anticorpuţie a fost una laborioasă, ei monitorizând şi identificând faptele de corupţie în rândul personalului MAI şi nu numai.

Astfel, în cursul anului trecut au fost înregistrate 74 dosare penale, în care procurorii din cadrul unităţilor de parchet competente au dispus activități printr-un număr de 224 de ordonanţe de delegare, în baza cărora ofiţerii anticorupţie au efectuat activităţi de urmărire penală.

„În cadrul dosarelor instrumentate la nivelul serviciului au fost  puşi sub învinuire 60 de suspecţi. Totodată, au fost puse sub inculpare 21 de persoane, dintre care 2 persoane au fost reținute și ulterior au fost cercetate în stare de arest preventiv, iar față de 5 persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar. Soluţiile promovate de parchet s-au concretizat în 7 rechizitorii.

Ca urmare a politicilor preventive, subliniem faptul că la nivelul serviciului au fost consemnate 4 situaţii în care lucrători ai ministerului au sesizat SJA Vâlcea, cu privire la intenţia unor persoane de a-i corupe în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, ori au denunţat cazuri în care colegii lor au fost implicaţi în comiterea unor fapte de corupţie” – se arată într-un comunicat al DGA – Serviciul Judeţean Vâlcea.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like