Ca-n fiecare iarnă, cum ninge câteva zile, municipiul Drăgăşani este îngropat în nămeţi. Autorităţile fac faţă cu greu căderilor de zăpadă sau, mai bine zis, nici nu se sinchisesc să iasă prea mult cu utilajele pe drumuri. Marţi, 27 februarie 2018, în jurul orei 10.00, străzile din cartirul Zlătăreni nu văzuseră plugul. Carosabilul pe strada Rahovei, pe DN 64 sau pe strada Decebal (pe această stradă se află şi sediul Primăriei Drăgăşani) era acoperit de zăpadă.
În faţa primăriei, maşinile instituţiei erau îngropate în nămeţi, semn că atât angajaţii, cât şi primarul stăteau cuminţi în birouri, la căldură. Asta în timp ce pe străzi se circula infernal, iar pe trotuare oamenii înotau în zăpadă.
Fotografiile ataşate sunt mai mult decât relevante!