28 februarie 2018

BOMBĂ! Prefectul Marin a cerut ca ISJ Vâlcea să fie verificat de Ministerul Educaţiei în cazul desfiinţării celor două licee ca urmare a unor memorii venite de la sindicate

În cadrul conferinţei de presă de miercuri, 28 februarie 2018, prefectul de Vâlcea, Florian Marin, a declarat că a făcut o solicitare către Ministerul Educaţiei pentru a se verifica dacă Inspectoratul Şcolar Judeţean ( ISJ) Vâlcea a respectat legislaţia în vigoare în momentul în care a dat avizul solicitat de Primăria Râmnicu Vâlcea pentru desfiinţarea Liceelor Oltchim şi „Henri Coandă”.

„Atâta timp cât nu am un răspuns la controlul de legalitate nu am argumente juridice pentru a putea să discut despre comasarea liceelor. Am făcut totuşi ceva. Am solicitat Ministerului Educaţiei să verifice dacă s-a respectat Legea transparenţei la acordarea avizului. Verificarea a fost cerută urmare a unor memorii depuse de sindicat la Guvernul României, fiind cerut un punct de vedere inclusiv de la Ministerul Afacerilor Interne” – a declarat prefectul judeţului Vâlcea, Florian Marin.

Reamintim că şi sindicaliştii din învăţământul vâlcean au atacat în instanţa contenciosului – administrativ atât avizul dat de ISJ Vâlcea, cât şi hotărârea Consiliului Local din Râmnicu Vâlcea de desfiinţare a liceelor „Oltchim” şi „Henri Coandă”. Sindicaliştii solicită suspendarea actului administrativ până nu-şi face efecte juridice, considerând că hotărârea CL şi avizul dat sunt nelegală.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like