Puţin după miezul nopţii de vineri, 9 martie, spre sâmbătă, 10 martie, patrula Poliţiei Locale din zona de Nord a municipiului a observat pe str. Nicolae Titulescu, în zona Staţiei ETA, un grup de 4 tineri cu un comportament suspect. La controlul efectuat de poliţiştii locali, asupra unuia dintre ei s-a descoperit un dispozitiv de mărunţit de tip ”grinder” – în care se afla o substanţă vegetală, cu miros înţepător – precum şi o cutie de confecţionat ţigarete şi filtrele aferente. Cei patru tineri, cu vârste cuprinse între 17 şi 19 ani, au recunoscut că resturile vegetale de culoare verzuie erau marijuana. Grupul a fost predat poliţiştilor de la Biroul de Ordine Publică al Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea, pentru continuarea cercetărilor.
You May Also Like
Documente DEVASTATOARE pentru Pîrvulescu. Șeful Finanțelor Vâlcea, în corzi!
Crisu Popescu
Comentariile sunt închise pentru Documente DEVASTATOARE pentru Pîrvulescu. Șeful Finanțelor Vâlcea, în corzi!