15 martie 2018

RÂMNICU VÂLCEA: Elevii chiulangii, din nou în atenţia poliţiştilor

Polițiștii Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea și Serviciului de Ordine Publică au acționat în școlile din Râmnicu Vâlcea pentru prevenirea delincvenței juvenile, dar și pentru creșterea gradului de siguranță al elevilor și cadrelor didactice.

La data de 14 martie a.c., polițiștii au fost prezenți în școlile din Râmnicu Vâlcea, pentru a discuta cu profesorii și copiii, dar și pentru depistarea celor care lipsesc nemotivat de la cursuri. Astfel, au fost depistați 19 elevi care lipseau nejustificat de la școală, fiind întocmite 7 informări către unitățile de învățământ.

De asemenea, au fost controlate 20 de unități de alimentație publică, situate în zona adiacentă școlilor. La activitate au participat și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean.

You May Also Like