Conform unui raport al Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Vâlcea, în primele trei luni ale anului 2018, numărul tinerilor care au avut nevoie de asistenţă psihologică şi medicală ca urmare a consumului de droguri a crescut faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Dacă în 2017 erau 39 de consumatori asistaţi, în 2018 numărul acestora a crescut îngrijorător la 75. Sigur, vorbim doar despre tinerii care au fost prinşi consumând droguri, însă cu siguranţă toţi suntem conştienţi de faptul că situaţia la nivelul judeţului Vâlcea este mult mai gravă decât pare.
Pesemne că aşa – zisele acţiuni de prevenire a consumului de droguri în şcolile din judeţul Vâlcea, organizate de Centrul Antidrog, nu dau rezultatele aşteptate, această structură dovedindu-şi încă o dată ineficienţa. În afară de a împrăştia câteva pliante şi de a se lăuda cu două-trei proiecte puerile, inspectorii antidrog nu fac nimic altceva. Deşi sunt responsabili cu prevenirea şi reducerea consumului de droguri, cei de la Antidrog Vâlcea se mulţumesc de ani de zile să mimeze prevenirea consumului de substanţe interzise.