Conducerea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că, în minivacanţa de 1 mai, se instituţie restricţii de circulaţie pe anumite şosele din România. Astfel, este interzisă circulaţia vehiculelor ruitiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane. Restricţia se instituie în zilele de luni, 30 aprilie, şi marţi, 01 mai 2018.
În Vâlcea, această restricţie vizează Drumul Naţional (DN) 7. Astfel, circulaţia pe ambele sensuri ale vehiculelor ruitiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone este interzisă pe ruta Piteşti (ieşire din municipiu) – Râmnicu Vâlcea – Veştem.