Una dintre cele mai importante și circulate artere din localitatea Bujoreni intră în reabilitare. Primarul Gheorghe Gîngu a dat startul acestui proiect, conștient fiind că agenții economici din această zonă industrială a comunei Bujoreni au nevoie de toate condițiile pentru a se dezvolta.
Patronii firmelor de pe strada Abatorului solicită modernizarea șoselei de mai bine de 20 de ani, dar până acum niciun edil nu a pus mâna pe treabă. Însă, actualul primar Gheorghe Gîngu este pus pe fapte mari și își dorește cu ardoare să dezvolte localitatea.
Așadar, strada Abatorului va fi asfaltată cu fonduri de la bugetul local, pe o porțiune de 1 kilometru. De asemenea, edilul Gîngu a decis să amenajeze și locuri de parcare pe malul Bujorencii și încearcă să găsească soluții pentru rute alternative care să lege zona cu municipiul Râmnicu Vâlcea.
„Asfaltăm, betonăm și o amenajăm așa cum trebuie, pentru că strada Abatorului este intens circulată. Totodată, încerc să găsesc surse de finanațare pentru a face și noi poduri cu acces direct în Râmnicu Vâlcea. Podurile vor fi construite peste Valea Bujorencii și vor avea acces spre strada Timis și Salcâmilor din Râmnicu Vâlcea” – ne-a declarat primarul comunei Bujoreni, Gheorghe Gîngu.