8 iunie 2018

“Mașina neagră” care răpește copii în Râmnicu Vâlcea, o aberație. Poliția dezminte zvonurile

Zvonurile science fiction conform cărora în municipiul Râmnicu Vâlcea ar circula o mașină neagră care “răpește copii” au fost dezmințite vineri, 8 iunie 2018, de reprezentanții Poliției Vâlcea. Aceste informații eronate se pare că au apărut în mediul online, iar câțiva părinți speriați au și sunat la Poliție pentru a face sesizări. Evident că în urma cercetărilor nu s-a confirmat nimic, iar acum polițiștii doresc să stopeze panica din rândul cetățenilor, creată de indivizi puși pe șotii.

“Referitor la zvonurile aparute in media cu privire la presupuse disparitii de copii, dezminţim aceste afirmatii. La Poliția municipiului Ramnicu Valcea au fost primite 5 apeluri prin 112 si a fost inregistrata o petitie sesizandu-se ca prin oras circula o maşină neagra care rapeste copii. Fiecare sesizare in parte a fost verificata fara a se confirma. Aceste sesizari au fost facute de parinti in urma unor informatii aparute in mediul online” – precizeaza purtatorul de cuvant al IPJ Vâlcea, Sandra Bălteanu.

 

You May Also Like