5 iulie 2018

INCREDIBIL. Bătaie cu săbiile în plină stradă în Râmnicu Vâlcea

UPDATE: Agenții de securitate implicați în scandalul de noaptea trecută sunt angajați ai firmei Delguard. Unul dintre ei este în stare gravă, fiind transportat la Spialul din Craiova, după ce medicii din Vâlcea l-au stabilizat și i-au cusut tăieturile. Din informațiile primite, agentul de securitate este tăiat la ambele brațe: la mâna dreaptă are o secțiune de tendoane extensoare, iar la mâna stângă are o fractura deschisă de paletă humerală. Mai precis, musculatura de pe brațul stâng i-a fost tăiată, iar osul a fost spart. De asemenea, el mai are tăieturi și pe față, dar și pe corp. 

Scene de groază noaptea trecută pe străzile din municipiul Râmnicu Vâlcea. Doi indivizi și doi agenți de securitate s-au bătut și s-au tăiat cu săbiile, iar în final toți patru au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Vâlcea.

Incidentul a avut loc în jurul orei 04.00, pe strada General Magheru din Râmnicu Valcea, chiar în zona Parcului Mircea cel Bătrân. Conflictul ar fi pornit în interiorul unui bar din apropiere, însă încăierarea a avut loc în plină stradă, după ce doi bărbați l-au agresat pe un al treilea, iar o angajată a acționat butonul de panică.

Martorii spun că implicați în scandal au fost un anume “Van Dame” și unul Dezrobitu, care s-au bătut cu doi agenți de securitate. Unul dintre agenți ar fi fost tăiat cu o sabie, el fiind transportat în stare gravă la spital, având numeroase plăgi tăiate. De asemenea, și ceilalți trei implicați în scandal au fost transportați la spital.

Poliția Municipiului Râmnicu Vâlcea a deschis un dosar penal pentru loviri și alte violențe.

You May Also Like