Conform unui bilanț, pe luna iunie 2018, al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Vâlcea, inspectorii de muncă au efectuat nu mai puțin de 122 de controale și au dispus 367 de măsuri de punere în conformitate cu prevederile legislative în domeniul relaţiilor de muncă şi contractului colectiv de muncă.
În final, au fost aplicate 20 sancţiuni contravenţionale, din care 10 avertismente şi 10 amenzi în valoare de 385.000 lei .
De asemenea, grav este faptul că în Vâlcea încă se practică munca le negru. În timpul controalelor au fost identificate 54 persoane primite la muncă fără a avea încheiat contract individual de muncă în formă scrisă.
Au fost depuse 4 contracte colective de munca si 0 acte aditionale.
Principalele neconformităţi constatate în controalele efectuate au fost :
– neacordarea repausului săptămânal ;