Conform unei statistici, la momentul actual, gradul de încasare a amenzilor contravenționale în România este undeva la 40%, iar județul Vâlcea se încadrează și el tot cam în același procentaj. Până acum, legislația nu prevedea nicio constrângere pentru persoanele care omit sau pur și simplu nu vor să-și plătească amenzile. Astfel că, bugetele locale au fost și sunt încă văduvite de sume imense de bani, sancțiunile fiind prevăzute în buget ca venituri eligibile pentru anul în curs.
Ca urmare, o schimbare legislativă era imperativă, fiind necesară responsabilizarea și educarea celor care comit contravenții. Cel care a luat atitudine a fost un deputat de Vâlcea. Este vorba de deputatul PSD Eugen Neață, care alături de ministrul de Interne – Carmen Dan, a adus un amendament art. 287 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.
Astfel, sancțiunile conravenționale neachitate pot fi transformate de instanță, printr-o hotărâre judecătorească, în muncă în folosul comunității. Ei bine, dacă persoanele respective refuză să presteze și munca în folosul comunității, încălcând astfel hotărârea judecătorească, atunci riscă să facă pușcărie de la 3 luni la 2 ani.
„În prezent, bugetul de stat, cât și bugetele locale au doar scriptic o grămadă de bani din amenzi, bani care nu se știe dacă vor putea fi recuperați vreodată, pentru că persoanele vizate refuză plata acestora, iar în situația înlocurii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, refuză munca, considerând că este umilitor să faci curat pe stradă, să deszăpezești drumurile, să aduni gunoaiele din parcuri.
Dar, pentru cetățenii corecți, cei care își plătesc taxele și impozitele, nu este umilitor când sunt sfidați de cei care cred că lor nu li se aplică legea?
Potivit art. 5 alin.(2) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, prestarea unei activități în folosul comunității reprezintă o sancțiune contravențională principală. Totodată, conform dispozițiilor art. 9 alin.(3) și art. 391 din același act normativ, atunci când contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda și nu există posibilitatea executării silite, se poate proceda la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
Esența unei sancțiunieste tocmai posibilitatea executării silite a acesteia, în cazul în care cel sancționat refuză conformarea de bună voie. Analizând însă prevederile art. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 55/2002, se poate constata că <sancținea> neexecutării cu rea-voință a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității este transformarea acesteia în amendă. Însă, dupa cum am arătat, neexecutarea amenzii poate conduce la înlocuirea acesteia cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
Corelând cele două mecanisme, putem exprima sintetic activitatea de executare silită, astfel: amenda se transformă în prestarea unei activități în folosul comunității, care se transformă în amenda, și tot așa, până intervine prescripția.
Așadar, în actualul context legislative, executarea efectivă a unei activități în folosul comunității nu se realizează decât atunci când contravenientul este de bună-credință.
Reaua voință nu este sancționată în mod real în nicun fel, motiv pentru care, executarea unei hotărâri judecătorești este lăsată exclusive la latitudinea contravenientului, rezultând o lipsă de eficiență a sancțiunii aplicate pentru comiterea unei fapte antisociale. Implicit prin neexecutarea unei hotărâri judecătorești, este suprimat însăși elemental essential pentru înfăptuirea justiției.
De remarcat este că în mecanismul actual, contravenientul ajunge să nu execute o hotărâre judecărorească, deși aceasta este pronunțată în cadrul uneui proces echitabil în care sunt garantate toate drepturile persoanei.
În consecință, un mecanism legal care nu dă eficiență obligativității executării legilor și hotărârilor judecătorești prezintă vicii de constituționalitate; potrivit art. 124 alin. (1) din Constituția României, republicată, justiția se înfăptuiește în numele legii. În concluzie, având în vedere mecanismul procedural ce a stat la baza adoptării sale, o hotărâre a instanței de judecată prin care a fost aplicată o sancține contravențională, cum este cea a prestării unei activități în folosul comunității, trebuie să beneficieze de întreg <sprijinul> legislației naționale pentru a fi pusă în executare în mod efectiv.
În situația în care nu se identifică o soluție în sensul impunerii legii împotriva voinței contravenientului, atunci prestarea unei activități în folosul comunității își pierde natura de sancțiune, ea putând deveni, în plan contravențional, cel mult un mecanism alternativde plată a amenzii de către persoana care, deși nu beneficiază de resursele pecuniare, dorește de bună-voie să își plătească datoria față de societatea ale cărei drepturi le-a lezat prin comiterea faptei.
De aceea, pentru restabilirea ordinii, propunem completarea art. 287 din Legea nr.286/2009 privind Codul penal cu modificările și completările ulterioare, astfel încât aceasta să cuprindă o măsură de constrângere și reeducare, care să conducă la achitarea sancțiunilor inițiale, la îndreptarea contravenienților și la prevenireasăvârșirii contravențiilor.
În acest scop propunem completarea art. 287 din Legea nr. 286/2009 privindCodul penal, cu un nou alineat, alin.(11) cu următorul cuprins:
(11) Nerespectarea hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității săvârșită prin neprezentarea la primar pentru luarea în evidență și executarea sancțiunii, sustragerea de la executarea sancțiunii după începerea activității sau neîndeplinirea îndatoririlor ce revin la locul de muncă se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani” – precizează deputatul vâlcean Eugen Neață în expunerea de motive a amendamentului său.
