Surprinsă de jandarmi chiar în timp ce fura din gențile râmnicenilor, o femeie s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat.
În seara zilei de 28 iulie 2018, lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea au surprins şi identificat o femeie, care aflată pe Splaiul Independenţei, în apropierea punctelor de alimentaţie publică, special amenajate pentru evenimentele ocazionate de sărbătorirea „Zilelor Imnului Naţional’’ , în timp ce încerca să sustragă bunuri din geanta unei persoane.
Persoana depistată şi identificată de către jandarmii vâlceni, D.J. în vârstă de 41 ani, este cunoscută pentru săvârşirea faptelor de această natură, pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, mascând furtul prin purtarea a două obiecte vestimentare, cu buzunarele tăiate pe interior, pentru a nu atrage atenţia asupra ei.
Jandarmii vâlceni au întocmit acte de sesizare cu situaţia de fapt, acestea urmând să fie înaintate în vederea continuării verificărilor către Poliţia Vâlcea.