3 august 2018

AMENZI. Șoferii care folosesc telefonul mobil la volan, “vânați” de Poliția Rutieră Râmnicu Vâlcea

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea au acționat în ultimele zile, în municipiu, pentru asigurarea unui climat optim de siguranța publică și reducerea riscului rutier.

Ca urmare, au fost oprite pentru control nu mai puțin de 75 de vehicule, fiind aplicate 21 de sancțiuni contravenționale. Amenzile au fost date pentru lipsa poliției obligatorii de asigurare, nerespectarea prevederilor privind utilizarea telefonului mobil, dar și alte abateri. Valoarea totală a sancțiunilor s-a ridicat la aproximativ 6.500 de lei.

De asemenea, polițiștii au reținut 2 certificate de înmatriculare.

You May Also Like