Arestat la sfârșitul anului 2017 în urma unor percheziţii efectuate de ofiţerii DGA Vâlcea şi de procurorii Parchetului Vâlcea, primarul comnunei Prundeni, Ion Horia Horăscu, a fost trimis în judecată în data de 13 august 2018. Procurorii au reținut pe numele edilului nu mai puțin de șase infracțiuni grave. Anchetatorii spun că Horăscu ar fi comis infracţiunile în perioada 2009 – 2017, cauzând Primăriei Prundeni un prejudiciu de circa 2,5 milioane lei. După ce a stat o perioadă în arest preventiv, iar ulterior în arest la domiciliu, acum primarul se află sub control judiciar, însă nu interzis să se apropie de sediul primăriei.
Iată comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalului Vâlcea: „Procurorii au dispus la data de 13.08.2018 trimiterea în judecată, a inculpaților:
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
1. În perioada 2008 – 2010, în 4 rânduri, Horăscu Ion, în calitate de primar al comunei Prundeni, a pretins și primit de la reprezentantul unei societăţi din mun. Bucureşti, suma totală de 17.730 lei în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle sale de serviciu, referitor la încheierea și executarea unor contracte de achiziție la nivelul localității Prundeni.
2. În cursul anului 2012, în aceeași calitate, Horăscu Ion a pretins și primit de la administratorul unei societăţi din mun. Ploiești, suma de 12.000 lei în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle de serviciu ale acestuia, referitor la încheierea și executarea unor contracte de achiziție la nivelul localității Prundeni, iar pentru justificarea sumei respective a încheiat, în fals, un contract de prestări servicii între societatea respectivă şi o societate pe care o administra în fapt.
3. În anul 2015, inc. Horăscu Ion, în calitate de primar al com. Prundeni, și-a îndeplinit atribuţiile de serviciu cu încălcarea dispoziţiilor legale în legătură cu încheierea și executarea unui contract încheiat cu o societate din com. Prundeni, Horăscu Ion asigurând nejustificat plata sumei totale de 40.000 lei către această societate, în baza a două facturi emise în fals de către administratorul societăţii, în condițiile în care lucrările atestate prin cele două facturi nu au fost efectiv realizate de către societate.
De asemenea, procedând în aceeași modalitate, inc. Horăscu Ion, în calitate de primar al com. Prundeni, şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu cu încălcarea dispoziţiilor legale, dispunând plata sumei totale de 35.000 lei către aceeaţi societate comercială, fară ca lucrările pentru care s-a efectuat plata să fie realizate.
4. Din probatoriul administrat în cauză rezultă că în perioada 2015 – 2016, inc. Horăscu Ion, în calitate de primar al comunei Prundeni, jud. Valcea, a continuat să își îndeplinească atribuţiile de serviciu cu încălcarea dispoziţiilor legale, în legătură cu încheierea şi executarea unui contract de execuţie lucrări pentru refacerea infrastructurii afectate de calamități, încheiat cu o societate reprezentată de inculpatul Brătianu Haralambie, pe baza unor documente false realizate de inculpaţii Brătianu Haralambie, Popa Petrică (diriginte de șantier) şi Petrişor Mircea (director tehnic), dispunând plata sumei de 477.000 lei către această societate, deși lucrările respective nu au fost executate de această societate.
5. În perioada august – decembrie 2015 în calitate de primar al comunei Prundeni, cu încălcarea dispozițiilor legale, inculpatul Horăscu Ion a schimbat destinația sumei de 1.410.562,05 lei acordată de Guvernul României pentru cofinanțarea unor proiecte de Asfaltare drumuri în comuna Prundeni și Baza Sportivă Prima Prundeni, folosind aceste sume de bani pentru plata altor servicii și lucrări care nu au avut legătură cu cele două proiecte, întocmindu-se în acest sens, din dispoziția inculpatului, 40 ordine de plată care conțin mențiuni nereale.
6. Din actele de urmărire penală administrate în cauză a rezultat că Horăscu Ion, în calitate de primar al comunei Prundeni, a dispus, cu încălcarea dispozițiilor legale, plata unor debite datorate de persoana fizică Horăscu Ion, din fondurile UATC Prundeni.
Astfel, în perioada 2010 – 2017, cu încălcarea dispoziţiilor legale, Horăscu Ion în calitate de primar al com. Prundeni a dispus achitarea, către bugetul de stat, a sumei de 126.736 lei din fondurile comunei Prundeni, pentru a stinge executarea silită pentru debite datorate de persoana fizică Horăscu Ion, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, utilizând astfel creditele bugetare ale comunei Prundeni în alte scopuri decât cele legate de activitatea unităţii administrativ-teritoriale, obţinând astfel un folos necuvenit şi cauzând o pagubă comunei Prundeni în sumă de 126.736 lei.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Argeş.
Cercetările au fost efectuate în colaborare cu ofiţeri din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea – S.I.C.E., I.G.P.R.- Direcţia de Operaţiuni Speciale, iar cu ocazia percheziţiilor efectuate în cauză s-a beneficiat de sprijin din partea Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vâlcea şi Brigăzii Mobile de Jandarmi Craiova.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”.