IPJ Mehedinți a anunțat, printr-un comunicat de presă, că polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au finalizat ancheta și au propus trimiterea în judecată a unor persoane acuzate de evaziune fiscală și complicitate la evaziune fiscală. Este vorba despre șase persoane, cu vârste cuprinse între 33 și 63 de ani, din județele Vâlcea, Mehedinți, Timiș, Cluj și Arad, care urmează să răspundă în instanță pentru faptele de care sunt acuzați.
În fapt, în dosarul penal au mai fost cercetați încă 119 suspecți, însă în privința lor s-a dispus clasarea, unul dintre motive fiind faptul că 50 dintre ei au achitat prejudiciul stabilit în sarcina lor, adică suma de peste 1.884.000 lei.
Anchetatorii au stabilit că faptele au fost comise în perioada 2008-2014, când doi bărbați, de 33, respectiv 40 de ani, ca administratori sau reprezentanți ai mai multor societăți comerciale din Mehedinți și Dolj, au înregistrat în contabilitate facturi fictive, reprezentând aprovizionări mărfuri (materiale de construcții, utilaje, piese de schimb, subansamble etc), de la alte firme din țară.
De asemenea, în schimbul unui comision procentual din valoarea facturilor, au emis documente fictive, ajutând celelalte persoane cercetate în cauză să înregistreze cheltulieli nereale în evidența contabilă și fiscală, în baza cărora au dedus ilegal TVA și au diminuat profitul impozabil, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 17.108.546 de lei. În timpul cercetărilor polițiștii au reușit să recupereze peste 15.840.000 de lei, prin achitare și prin instituirea măsurilor asigurătorii.
În urma perchezițiile din anul 2015, atunci când a fost constituit dosarul, cinci persoane au fost arestate preventiv.