Medicul veterinar Felicia Mariţa, deţinătorul şi administratorul farmaciilor de profil SC Ecovet din Vâlcea şi Olt a postat o listă de măsuri preventive contra pestei porcine. Sfaturile doctorului nu sunt greu de respectat; peste porcină, după cum se ştie, este o boală împotrivă căruia se luptă doar prin prevenţie. În cazul pestei porcine africane (care a lovit România) nici măcar nu există vaccin de prevenire a bolii, singurele ,,arme” sunt respectarea prealabilă a sfaturilor date de specialişti.
Pentru toţi crescătorii de porci în gospodarii, vă propun câteva măsuri în încercarea de a mai salva ceva de pesta porcină:
1 . Nu cumpărați porci acum, indiferent cât ar fi de ieftini.
2. Împrejmuiți bine cotețul porcilor să nu poată veni în contact cu niciun alt animal din gospodărie si nici cu păsările sălbatice .
3. Distrugeți șobolanii.
4. Dezinfectati roţile mașinii sau ale căruței cand intrați cu ea în gospodărie.
4. Purtați un halat atunci când intrați în incinta unde este ținut porcul.
5. Puneţi o tava cu rumeguș şi dezinfectant în care sa călcaţi înainte de a intra in coteț .
6. Anunţați Direcţia Sanitar Veterinară imediat în caz ca observați semne de boala la porci .
7. Nu vindeți acum porcii, nu plecați cu ei prin târguri .
8 . Nu lăsați porcii liberi prin curte sau, mai rău , pe șoselele din localitate.
9. Cumpăraţi carne de porc doar din magazinele autorizate, nu de la vecini, rude sau prieteni care au tăiat vreun porc .
Dragi crescători, cam acestea sunt măsurile care pot fi luate într-o gospodărie. Încercați sa le respectați ! Altfel, ajungem sa distrugem tot şi nimic nu va scăpa viu!