9 septembrie 2018

FOTO: Parohia din Ostroveni a fost din nou vandalizată. Vezi cine e autorul!

Nu este prima oară când Parohia „Înălțarea Domnului” din Ostroveni este vandalizată. În ultimele luni, acest lucru s-a întâmplat de mai multe ori, iar polițiștii au reușit de fiecare dată să prindă autorul.

Un nou incident a avut loc noaptea trecută, 8/9 septembrie 2018, când pe o latură a lăcașului de cult a fost scris cu spray un mesaj, de data aceasta împotriva preotului paroh al Bisericii Ostroveni. Culmea, autorul a fost prins la scurt timp de Poliția Locală și este același individ care a vandalizat zidurile bisericii și în celelalte situații.

Omul este din Râmnicu Vâlcea și a fost internat la Spitalul Vechi, el urmând a fi transferat la un spital de psihiatrie din Jebel, Timișoara.

Angajații Bisericii Ostroveni au reușit să șteargă mesajul la scurt timp.

sursa foto: Facebook Sergiu Tomseanu

You May Also Like