29 septembrie 2018

EXCLUSIV. Mișcări de trupe la Poliția municipiului Râmnicu Vâlcea

Decizii de ultimă oră în Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea. Conducerea unității a luat hotărârea ca, începând cu data de 1 octombrie 2018, să facă o serie de mișcări de trupe la nivelul conducerii Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea și a unor structuri.

Astfel, în primul rând au fost împuterniciți, pe o perioadă determinată de șase luni, doi adjuncți. Este vorba despre comisarul șef Laurențiu Nicolaescu, ce se va ocupa de partea de investigații criminale, precum și de comisarul șef Ion Geani Deaconu, care se va ocupa de structurile de rutieră și de ordine publică.

De asemenea, subcomisarul Narcis Fița a fost împuternicit pe o perioadă de șase luni ca șef al Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea, iar comisarul Răzvan Tălmaciu a fost împuternicit, pe aceeași perioadă de timp, la Serviciul Resurse Umane din cadrul IPJ Vâlcea.

Mai trebuie menționat că la Biroul Rutier Râmnicu Vâlcea, în locul comisarului șef Geani Deaconu, a fost numit pe perioadă nederminată comisarul Alexandru Ciaușescu.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like