În ultimul timp, judecătorii au început să fie mult mai severi cu vâlcenii care comit infracțiuni rutiere pe șoselele din județul Vâlcea. Ce-i drept, numărul conducătorilor auto penali pe drumuri publice a crescut vertiginos în ultimul an, în ciuda avertismentelor și a raziilor Poliției Rutiere. Iată însă ca a venit momentul ca cei care pun în pericol viața altor participanți la trafic să plătească, în final, cu închisoarea.
La data de 6 octombrie a.c., polițiștii valceni au pus în executare inca un mandat de arestare emis față de un bărbat de 31 de ani, din Ramnicu Valcea, ce a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani si 4 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
În fapt, la data de 29 iunie 2017, tânărul ar fi condus pe străzile din Râmnicu Vâlcea, un autoturism, fără a avea permis și sub influența alcoolului.
Cel în cauză a fost încarcerat într-un penitenciar din județul Argeș.