22 iunie 2016

FOTO : S-a dat ALARMA de DEZASTRE la VÂLCEA!

 

« Atenţiune, atenţiune, acesta este un exerciţiu. Nu intraţi în panică !», iar mai apoi s-a auzit o alarmă asurzitoare. Aşa s-a dat startul la ALARMA de DEZASTRE azi, 22 iunie 2016, în jurul orei 11.00.

Este vorba despre un exerciţiu de antrenare a structurilor specializate în vederea îndeplinirii misiunilor specifice în situaţii de urgenţă generate de inundaţii şi poluare accidentală.

Exerciţiul a avut loc între Barajul Dăeşti şi Barajul Nord din Râmnicu Vâlcea, pe malul drept al Barajului Nord din Rm. Vâlcea şi a început de la ora 10.30.

La ora 11.00 au început să se transmită mesaje sonore şi semnalul „ALARMA LA DEZASTRE” – 5 sunete (impulsuri) cu durata de 16 secunde fiecare şi pauze între ele de 10 secunde fiecare.

„Forţele specializate şi auxiliare vor acţiona pentru: salvarea persoanelor, acordarea primului ajutor, evacuarea persoanelor din zonă (Malul Alb din Rm. Vâlcea şi satul Olteni din Bujoreni), menţinerea ordinii publice, limitarea accesului, informarea populaţiei din zonă.

Terminarea exerciţiului va fi marcată de semnalul „ÎNCETAREA ALARMEI” – un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 2 minute.

La acestă activitate participă: Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea prin intermediul grupului de suport tehnic – Inundaţii, fenomene meteo periculoase şi comitetele locale pentru situaţii de iurgenţă ale localităţilor: Rm Vâlcea, Dăeşti şi Bujoreni » – se arată în comunicatul ISU Vâlcea.

atentiune1 atentiune 3 atentiune atentiune 2

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like