19 octombrie 2018

ÎNȘELĂCIUNILE prin METODA ACCIDENTUL au revenit în RÂMNICU VÂLCEA. Escroc arestat!

Celebra „Metodă accidentul” revine în Râmnicu Vâlcea, după o perioadă în care nu se mai înregistrase nicio faptă de înșelăciune de acest gen. S-a întâmplat însă în seara zilei de 18 oct0ombrie 2018 , când polițiștii din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea au depistat și reținut, pentru 24 de ore, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, un tânăr de 23 de ani, bănuit de săvârșirea unei înșelăciuni în municipiu. Tânărul este din comuna Daia, județul Giurgiu

„În fapt, în cursul serii, persoana vătămată, un bărbat din Râmnicu Vâlcea, ar fi primit un telefon, de la o persoană necunoscută, care s-a recomandat a fi fiica sa, susținând că a fost victima unui accident grav și că are nevoie de 4.000 de lei pentru o intervenție chirurgicală, urmând ca o altă persoană să vină la locuința victimei pentru a ridica banii.

Persoana vătămată a anunțat poliția, aceștia ajungând în scurt timp la fața locului, iar tânărul de 23 de ani a fostdepistat și reținut pentru 24 de ore, urmând să fie propusă arestarea preventivă. Cercetările continuă” – precizează IPJ Vâlcea. 

You May Also Like